Tot ce trebuie sa stii despre gripa si cum o previi

Suntem in plin sezon rece, iar infectiile respiratorii specifice acestei perioade pandesc la fiecare pas. Daca o raceala poate fi dusa pe picioare, fara mari probleme, o gripa poate complica lucrurile, pentru ca are simptome mult mai severe.  Multi confunda, inca, gripa cu o raceala mai severa, insa, este vorba de doua boli diferite, chiar daca simptomele sunt, oarecum, asemanatoare. Gripa este mult mai periculoasa, ba, in cazul persoanelor din categoriile de risc, poate fi chiar fatala.

De aceea, este bine sa stii cum sa te protejezi de gripa si cum sa ii recunosti simptomele, in cazul in care ai avut nesansa sa te imbolnavesti. Iata toate detaliile necesare.

Ce este gripa

Gripa face parte din categoria infectiilor respiratorii contagioase, cauzate de virusul gripal, care ajunge in organism prin caile aeriene ale aparatului respirator. Din nas si gat, virusul ajunge in plamani, iar severitatea infectiei depinde de incarcatura virala.

Cum se transmite boala

Principala cale de transmitere a virusului gripal este cea aeriana, iar vectorul de transmitere sunt secretiile provenite de la persoanele infectate. Astfel, daca o persoana infectata stranuta sau tuseste, fara sa isi protejeze nasul si gura, secretiile care contin virusul sunt pulverizate in aer. De aici sunt aspirate, prin respiratie, de persoanele aflate in preajma, care se vor infecta, la randul lor. De asemenea, gripa se mai transmite si prin contactul direct cu suprafetele comune atinse de persoanele infectate.

Simptome specifice

Cele mai citite articole

Spuneam ca simptomele gripei sunt asemanatoare cu ale racelii, doar ca se manifesta mai sever si au un debut brusc. De altfel, acestea sunt doua din principalele indicii care fac diferenta intre aceste boli.

Gripa se manifesta prin febra mare, insotita de frisoane, dureri musculare, dureri de cap, tuse seaca, dureri in gat, nas infundat si oboseala. Uneori, pacientii pot prezenta si greata, insotita de varsaturi. Simptomele debuteaza brusc, devenind mai puternice din a doua zi de cand incep sa se manifeste. Din cauza oboselii acute, a frisoanelor si a celorlalte stari neplacute, gripa te face sa simti nevoia sa stai in pat cateva zile, pana cand simptomele se mai amelioreaza. De regula, acestea dispar in decurs de 3-7 zile, dar, sunt si cazuri in care boala poate dura chiar si 10 zile sau mai mult.

Cum se trateaza gripa

Contrar perceptiei generale, nu exista un tratament care sa vindece gripa, organismul reusind singur sa anihileze virusul, cu ajutorul sistemului imunitar. Medicamentele pentru tratarea racelii si gripei au rolul de a calma simptomele si de a ajuta organismul sa lupte cu boala, grabind vindecarea. Acestea contin diferite substante care intaresc sistemul imunitar, calmeaza durerile de gat, desfunda caile respiratorii si scad febra. Astfel, o gripa care ar fi durat 10 zile netratata se va vindeca mai rapid, iar severitatea manifestarilor va fi serios diminuata.

Cum sa te protejezi de gripa

La ora actuala, cea mai sigura metoda de prevenire a gripei este vaccinarea antigripala. Vaccinul trebuie administrat la inceputul lunii octombrie, inainte de intensificarea circulatiei virusului gripal, pentru ca organismul are nevoie de 10-14 zile pentru a produce anticorpii necesari. Vaccinul este recomandat, in special, persoanelor aflate in categoriile de risc. Acestea includ copiii sub 3 ani, gravidele, varstnicii peste 65 de ai si pacientii cu boli cronice, si care se pot vaccina gratuit. Iata si alte recomandari utile pentru prevenirea gripei:

  • Evita contactul cu persoanele care prezinta simptome de infectii respiratorii;
  • Nu iti atinge nasul, gura si ochii atunci cand calatoresti cu mijloacele de transport in comun sau esti in zone aglomerate;
  • Spala-te, cat mai des, pe maini cu apa si sapun. Atunci cand acest lucru nu este posibil, foloseste un dezinfectant pe baza de alcool;
  • Aeriseste zilnic locuinta si spatiul in care lucrezi.

Important in aceasta perioada este sa iti intaresti sistemul imunitar, iar acest lucru il poti face prin alimentatie bogata in vitamine si minerale, mai multa miscare si odihna suficienta.

Cele mai citite articole