Recuperarea după operațiile estetice. Metode prin care poți accelera procesul de vindecare

Procedurile estetice pot avea o perioadă de recuperare mai îndelungată pentru unii pacienți. Acest lucru depinde de natura și complexitatea intervenției chirurgicale, starea generală de sănătate a pacientului înainte de operație, respectarea recomandărilor postoperatorii și capacitatea organismului de a se vindeca. Află din articolul de mai jos ce trebuie să faci pentru o recuperare cât mai rapidă după o operație estetică.

Administrarea medicamentelor

Administrarea medicamentelor prescrise de către medicul chirurg este un pas important în procesul de recuperare după o operație estetică. Aceste medicamente pot include analgezice pentru ameliorarea durerii sau antiinflamatoare pentru reducerea inflamației și a disconfortului. Unele proceduri chirurgicale, cum ar fi intervenția de reductie mamara, necesita un timp mai îndelungat de vindecare. Așadar, este important ca pacienții să respecte pe tot parcursul recuperării tratamentul medicamentos. De asemenea, auto-medicația sau administrarea altor medicamente fără aprobarea medicului chirurg poate afecta negativ procesul de vindecare și rezultatul final.

Îmbrăcămintea compresivă

Îmbrăcămintea compresivă ajută în procesul de recuperare și controlează edemele sau vânătăile prin compresarea țesuturilor. Acest tip de îmbrăcăminte oferă suport și conturare zonei care a fost supusă procedurii. Îmbrăcămintea compresivă variază în funcție de tipul de intervenție chirurgicală efectuată. De exemplu, în cazul unei proceduri precum ridicarea sânilor (mastopexie), pacientele pot purta un sutien de compresie postoperatoriu. Perioada de purtare poate dura până la 8 săptămâni în anumite cazuri.

Evitarea antrenamentelor fizice intense

După o operație chirurgicală estetică, pacienții trebuie să revină la rutina de antrenament într-o manieră sigură și responsabilă. Este recomandat să evite exercițiile fizice intense timp de cel puțin 8 săptămâni după operație pentru a permite o recuperare adecvată. Totuși, această perioadă variază  în funcție de tipul specific de intervenție chirurgicală efectuată. Chiar dacă pacientul se simte pregătit să-și reia antrenamentele, este important să aștepte până când medicul chirurg va confirma vindecarea completă. Exercițiile fizice intense în timpul procesului de recuperare pot compromite rezultatele operației.

Evitarea fumatului

Evitarea fumatului este indicată atât înainte de o intervenție estetică, cât și după. Unii medici chirurgi recomandă pacienților să renunțe la fumat cu cel puțin 8 săptămâni înainte și după operație, deoarece fumatul poate întârzia semnificativ procesul de vindecare și crește riscul de complicații în timpul recuperării.

Evitarea fumatului este recomandată deoarece nicotina din tutun îngustează vasele de sânge, reducând fluxul sanguin către țesuturi și împiedicând oxigenarea lor. Astfel, fumatul poate afecta negativ procesul de vindecare și poate compromite rezultatele operației.

Menținerea unei diete echilibrate

Cele mai citite articole

Menținerea unei diete sănătoase este foarte importantă în procesul de recuperare după o intervenție chirurgicală estetică. O dietă echilibrată și nutritivă asigură o vindecare rapidă și eficientă. Pacienții pot consuma alimente bogate în nutrienți esențiali, cum ar fi fructe, legume, proteine (carnea de pui, peștele, tofu, fasole, etc.), cereale integrale și grăsimi sănătoase (avocado, nuci și semințe, etc.).

Sursa foto: Freepik

Bibliografie:

·       www.avocaclinic.ie, https://www.avocaclinic.ie/recovery-guide/, accesat la 22.03.2024;

·       www.theplasticsurgerygroup.co.uk, https://www.theplasticsurgerygroup.co.uk/blog/plastic-surgery-recovery/, accesat la 22.03.2024;

·       www.uclahealth.org, https://www.uclahealth.org/medical-services/surgery/plastic-surgery/patient-resources/post-operative-recovery, accesat la 22.03.2024.

Cele mai citite articole