Cum să alegi o clinică dentară cu servicii de calitate?

Atunci când ai nevoie de consultații stomatologice, este destul de dificil să optezi pentru un anume medic, un anumit cabinet medical, sau o clinică stomatologică. În acest articol explicăm diferența dintre un cabinet stomatologic și o clinică dentară și prezentăm cele mai importante criterii care te pot ajuta să faci alegerea cea mai bună pentru tine.

Cabinet stomatologic vs. clinică dentară

Nu toată lumea face diferența dintre o clinică stomatologică și un cabinet dentar. Cu toate acestea, diferențele există și ele pot ajuta pacientul să facă alegerea corectă, mai ales dacă are nevoie de un tratament stomatologic mai îndelungat, sau de o lucrare dentară complexă. 

  • Cabinetul stomatologic: este locul în care pacientul poate beneficia de consult stomatologic și proceduri stomatologice care nu necesită aparatură performantă, sau alte specializări medicale. Spațiul unui cabinet este mai mic, aparatura este mai redusă, personalul medical la fel. 
  • Clinica dentară: aici pacientul poate beneficia de toate serviciile stomatologice de care poate avea nevoie (radiologie dentară, implanturi dentare, chirurgie, ortodonție, parodontologie, terapie dentară).

Cum alegi o clinică dentară cu servicii de calitate

În cadrul unei clinici stomatologice, pacientul poate beneficia de servicii din toate ramurile stomatologice, fie că este vorba despre chirurgie, implantologie, protetică, parodontologie, ortodonție, radiologie și nu numai. Iată care sunt cele mai importante criterii pentru alegerea unei clinici dentare, pentru ca pacientul să fie sigur că beneficiază de serviciile de care are nevoie.

Servicii stomatologice integrate

Pentru pacient este foarte important dacă o clinică stomatologică îi poate oferi servicii stomatologice integrate și în același loc. În acest fel, echipa medicală colaborează mai bine și se economisește timp și pentru personalul medical și pentru pacient.

Echipamente medicale de calitate

Stomatologia are nevoie de echipamente medicale de ultimă generație. Cabinetele dentare nu-și pot permite asemenea aparatură, clinicile dentare pot beneficia de ele. Este important pentru pacient să vadă, de exemplu, cum vor arăta viitoarele lucrări dentare.

Experiența medicilor stomatologi

Cele mai citite articole

Clinicile stomatologice au foarte mulți pacienți, nu este de mirare că medicii dobândesc, în timp, multă experiență, iar aceasta le permite să trateze cazuri din ce în ce mai complexe. Clinicile stomatologice beneficiază de site-uri, astfel încât pacienții să poată afla cât mai multe informații despre echipa medicală și serviciile oferite de clinică. 

Siguranța pacienților

Clinica stomatologică asigură protocoale de protecție, la fel ca și cabinetele dentare, cum ar fi dezinfectarea cabinetelor medicale, dar și a celorlalte spații (inclusiv zonele de trafic). De asemenea, trebuie sterilizat instrumentarul medical. Pacienții trebuie să știe că siguranța lor reprezintă o prioritate pentru orice clinică stomatologică. 

Confortul pacienților

Este posibil ca pacienții să se simtă mai bine la o clinică stomatologică, pentru că există mai mult spațiu, pentru că personalul medical este mai numeros și pentru că relația cu personalul medical este mai bună. Atmosfera este mai sofisticată, iar acest lucru poate da pacientului o stare de bine și de încredere în profesionalismul personalului medical.

Localizarea clinicii dentare

Timpul este important pentru toată lumea. Tocmai de aceea, este de preferat ca o clinică stomatologică să se afle într-un loc unde se poate ajunge ușor. De asemenea, programul clinicii este important, cel mai bine ar fi să acopere și zilele de weekend și să aibă un program extins, astfel încât pacienții să poată apela la serviciile medicale chiar și în cazuri de urgență.

Așadar, este foarte important ca atunci când alegem clinica stomatologică să acordăm atenție și acestor criterii, la fel de importante ca numele medicului stomatolog pe care îl alegem pentru a ne trata. 

Cele mai citite articole