Cum purtăm colierele din perle în funcție de vârstă, înălțime și eveniment

Admiri întotdeauna femeile care știu să se îmbrace frumos și își accesorizează orice ținută cu mult bun gust? Îți dorești și tu să porți bijuterii elegante și rafinate precum perlele, dar nu știi cum să le porți cu orice ținută? Iată un mic ghid al bijuteriilor din perle care te va ajuta!

Perlele, fie ele naturale sau artificiale, au reprezentat din cele mai vechi timpuri un atribut foarte special al bijuteriilor și accesoriilor în viziunea lui Chanel. Atunci când alegi bijuterii din perle, ține cont de câteva aspecte, și anume vârstă, înălțime, dar și de evenimentul la care participi și ținuta aleasă.

Dacă știi să alegi cu atenție bijuteriile, ele vor da mereu o notă sofisticată alegerii în ansamblu. De regulă, perlele, indiferent de culoare, le asociem cu eleganța. De la clasicele șiruri de mărgele fine, simple și subțiri, până la diferite combinații moderne, odată ce știi să le porți cum trebuie, vei arăta mereu impecabil.

Iar dacă te afli în ipostaza de a alege un cadou special, un colier frumos este oricând o idee bună pentru a fi oferit cadou deosebit femei. Dacă ești în căutare de idei de cadou pentru mama, cu o astfel de bijuterie cu siguranță ai numai de câștigat!

Ce perle purtăm în funcție de vârstă?

De exemplu, pe o tânără domnișoară de statură mică, nu vor arăta la fel de bine perlele de mari dimensiuni precum vor arăta pe o doamnă.

Cele mai citite articole

Stiliștii recomandă ca, în cazul femeilor puțin  mai înalte, dimensiunea perlei ce intră în compoziția colierului să nu depășească 6,5 mm, pe când în cazul unei femei în vârstă de aproximativ 30 de ani se poartă și perlele cu dimensiuni de 8 mm.

Dacă o doamnă este trecută de vârsta de 40 de ani, i se recomandă purtarea perlelor având dimensiunea de 9 mm, iar după 50 de ani se potrivesc de minune și colierele cu perle de 10 mm.

Cum purtăm perlele în funcție de ocazie?

Am crede că un șir de perle merge la orice ținută și cu orice ocazie, însă nu e chiar atât de simplu precum pare.

Un șir de perle scurt sau mediu se potrivește de minune unei ținute elegante de tip office sau business, cum ar fi costumele. În privința culorii ținutei, pentru ca șirul de perle să iasă în evidență, se recomandă culorile închise precum bleumarin, negru sau alte culori prin care se poate crea un contrast vizibil, fără a cădea în capcana exagerării cu paiete, pietre strălucitoare pe haine sau alte minunății.

Dacă optăm pentru perle împreună cu o ținută de seară, deja nu mai trebuie să ne limităm la un singur șir de mărgele, ci putem opta chiar și pentru 3 straturi fine. Micuța rochie neagră (cunoscută sub denumirea de little black dress) este alegerea perfectă lângă un colier de perle deosebit. Însă, la fel de bine putem potrivi bijuteriile de acest gen și cu ținute colorate, elegante pentru un bal sau o petrecere.

Indiferent de alegerile făcute privind ținuta sau ocazia, să nu uităm totuși că un colier de perle denotă feminitate 100%, iar energia feminină este cea de care orice femeie dispune.

Cele mai citite articole