Atunci când construiești o casă sau realizezi câteva lucrări de renovare, trebuie să fii atent la fiecare detaliu. Acest lucru include, desigur, și ușile și ferestrele. Acestea joacă un rol major atât în aspectul general al camerelor, cât și în gradul de confort al acestora. Ce geamuri alegi pentru fiecare încăpere și ce uși sunt cele mai potrivite? Descoperă acum.
1. Sufragerie – axează-te pe lumina naturală
Sufrageria este, cel mai probabil, locul în care îți petreci cel mai mult timp. De asemenea, este și cea mai mare cameră din casă, așa că ar trebui să te asiguri că are parte de cât mai multă lumină naturală. Alege ferestre cât mai mari, cu sticlă care permite trecerea fără probleme a luminii.
Fiind o cameră mare, sufrageria are nevoie și de aerisire corespunzătoare. Așadar, poți opta pentru ferestrele cu deschidere perimetrală, care permit ventilația pe întregul lor perimetru. Întreaga suprafață a ferestrei se deplasează 6 mm către interior și asigură pierderi minime de căldură în timpul aerisirii.
Dacă sufrageria ta are deschidere către curte sau către o terasă, poți instala o ușă culisantă, realizată integral din sticlă. Astfel, vei avea parte de o priveliște superbă în timp ce vei permite din plin trecerea luminii naturale. Aceste uși nu sacrifică nimic din confortul tău, fiind perfect etanșe și având un transfer termic foarte scăzut.
2. Dormitor – lumină și o bună aerisire
În cazul dormitorului, este recomandat să alegi ferestre de o dimensiune medie, poziționate astfel încât lumina soarelui să nu ajungă direct în zona patului. Poți alege sticla cu control solar și termic, pentru a te bucura de confort maxim indiferent de anotimp.
Cele mai citite articole
Alege și un sistem de deschidere în 4 trepte, care asigură o aerisire controlată, ideală pentru un dormitor. O altă opțiune o reprezintă și ferestrele cu deschidere perimetrală. Acestea pot fi lăsate deschise chiar și atunci când nu ești acasă, deoarece acest lucru nu este vizibil din exterior.
Pentru dormitor, poți alege o ușă cu panou din sticlă. Poți alege sticlă decorativă, clară sau sablată, cu modelul preferat. Dacă vrei mai multă intimitate, optează pentru modelele opace, cu un grad mai scăzut de transparență.
3. Camera copiilor – alege siguranța
Pentru a putea dormi liniștit și a ști că micuții sunt în siguranță, poți alege ferestrele cu sticlă laminată. Acestea au un grad mai ridicat de rezistență și, în caz de spargere, rețin bucățile de sticlă în interior. Poți alege și sisteme de închidere performante, care să asigure blocarea ferestrei, cum este mânerul cu cheiță. Ușa poate avea același model ca cea utilizată la dormitorul principal, pentru a păstra un echilibru în locuință.
4. Bucătăria – concentrează-te pe aerisire
Bucătăria este una dintre camerele cu cele mai ridicate niveluri de umiditate, așa că ferestrele ar trebui să asigure o bună aerisire. Alege ferestre perimetrale sau cu deschidere în 4 trepte, cu sistem de microventilație încorporat. În funcție de amplasamentul bucătăriei, ușa poate fi una clasică, cu panou din sticlă sau poate fi realizată integral din sticlă.
5. Baia – intimitate și o bună ventilație
Scopul principal al unei ferestre din baie este acela al aerisirii. Așadar, asigură-te că alegi geamuri cu sisteme performante de ventilație controlată. În baie ai nevoie și de intimitate, așa că este recomandat ca fereastra să aibă dimensiuni cât mai mici și să fie dotată cu sticlă opacă, care să îți asigure toată intimitatea necesară. Din același motiv este recomandat și să eviți ușile cu panouri de sticlă.
Alegerea ușilor și a ferestrelor potrivite pot schimba complet aspectul unei case și pot transforma orice cameră într-un loc confortabil și primitor. Optează pentru modelele potrivite pentru fiecare cameră și ține cont și de designul întregii locuințe, astfel încât fiecare element să fie în armonie completă.