Albert Einstein, cel care a descoperit teoria relativității, a fost unul dintre cei mai buni oameni de știință din istorie, motiv pentru care în 1921 i s-a acordat inclusiv Premiul Nobel pentru Fizică.
Dincolo de contribuțiile majore avute în acest domeniu, despre Albert Einstein mai merită cunoscute și alte lucruri, după cum urmează:
1. Lui Einstein i s-a cerut să fie președintele Israelului – Chiar dacă nu era foarte religios, Einstein se mândrea cu rădăcinile sale evreiești și a contrat tot timpul mișcările împotriva oamenilor săi. Drept urmare, în 1952, când a murit Chaim Weizmann, președintele Israelului din acel moment, guvernul i-a propus lui Einstein să preia funcția. Pe atunci, Einstein avea 73 de ani, dar a refuzat propunerea. El i-a trimis scrisoare unui ambasador israelian, spunând că nu are calitățile necesare și nici experiența pentru a prelua această funcție. Albert Einstein este în continuare foarte respectat în Israel. El s-a născut în Germania în 1899, a fost apatrid din 1896, elvețian din 1899, iar apoi a primit cetățenia americană în 1940.
Cele mai citite articole
2. Despre Einstein s-au făcut filme și jocuri și s-au scris numeroase cărți – Fiind unul dintre cei mai mari oameni de știință din istorie, moștenirea sa este una puternică. Astfel, despre el s-au făcut nu mai puțin 14 filme biografice. Primul a apărut încă din 1923 și se numea The Einstein Theory of Relativity. De asemenea, s-au scris inclusiv 15 cărți biografice, prima apărând în anul 1905, sub numele Einstein 1905: The Standard of Greatness (autor John S. Ridgen). În plus, în secțiunea păcănele NetBet de la cunoscutul operator de jocuri de noroc este disponibil inclusiv un slot cu numele Einstein Eureka Moments. Pe lângă chipul marelui savant, în acest joc se mai regăsesc simboluri ce au avut legătură cu munca sa, precum eprubete și obiecte ce vizează gravitația și teoria relativității.
3. Creierul lui Einstein a fost furat după moarte – Decesul lui Albert Einstein s-a produs în aprilie 1955, iar marele om de știință a cerut ca trupul său să fie incinerat când va muri. Totuși, Thomas Harvey a îndepărtat creierul lui Einstein în timpul autopsiei și l-a luat cu gândul să deblocheze secretele geniului său. Ulterior, el l-a convins pe fiul lui Einstein că aceasta este soluția potrivită. Astfel, Harvey a tăiat creierul lui Einstein în mai multe bucăți și le-a trimis oamenilor de știință pentru cercetare, cu gândul că aceștia vor descoperi ceva util. Au fost făcute numeroase studii, dar niciunul nu a fost luat în serios.
4. A oferit Premiul Nobel soției după divorț – În 1919, în momentul în care a divorțat de Mileva Maric și s-a mutat la Berlin, Albert Einstein i-a oferit acesteia în acordul de separare o sumă anuală, dar și banii care ar fi urmat să vină de la Premiul Nobel în cazul în care ar fi câștigat. Ulterior, Einstein a primit Nobelul în 1921 și a fost nevoit să-i ofere suma de bani fostei sale soții.
5. FBI l-a spionat timp de 22 de ani – În 1933, cu puțin timp înainte ca Adolf Hitler să ajungă la conducerea Germaniei, Einstein a lăsat în urma Berlinul și s-a mutat în SUA, unde a preluat o poziție la Princeton. Susținerea sa pentru drepturile civile a stârnit însă suspiciuni din partea FBI, care a decis să îl spioneze. Timp de 22 de ani, Einstein a fost spionat de FBI. Agenții i-au ascultat apelurile telefonice, dar i-au verificat și gunoiul, cu gândul că vor dovedi că acesta este spion. Până la moartea sa, dosarul de la FBI adunase deja peste o mie de pagini. Nu a existat însă nicio dovada că Einstein ar fi spion.