Oamenii au nevoie complexe și diverse, iar satisfacerea acestora este un obiectiv principal și permanent care le dictează acțiunile pe întreg parcursul vieții. Dacă acum multe sute și mii de ani nevoile de primare și instinctul de supraviețuire de la baza acestora erau singurele cunoscute, valide și necesare, viața omului modern a evoluat într-un proces complex și a devenit complet diferită.
Nevoile primare și de bază au rămas, dar ele au căpătat din ce în ce mai puțină importanță pentru oameni și nu pentru că omenirea nu ar mai avea nevoie de hrană sau de siguranță, ci pentru că aceste necesități sunt acoperite cu mai multă ușurință și cu mai puțin efort astăzi decât acum 1000 de ani.
Succes este un cuvânt pe fiecare om l-a rostit măcar o dată și pe care și-l dorește pentru că el se află în vârful piramidei nevoilor umane. O mare parte din viața unui om modern este dedicată obținerii succesului într-o formă sau alta. În plan profesional succesul nu este doar un sentiment deplin de reușită și afirmare, ci se concretizează printr-o poziție dorită și venituri pe măsură.
Cum obțin oamenii succesul atunci când este vorba de carieră? Pe lângă resursele de timp și energie pe care le investesc în acest scop, oamenii au nevoie și de o constanță în gândire și de o motivație permanentă care să le reamintească de scopul stabilit. Dovada a acestei preocupări stau vânzările de cărți de dezvoltare personală, evenimentele organizate în acest scop și preocuparea constantă a oamenilor pentru evoluție și creștere.
Am pregătit pentru tine 20 de citate despre carieră care să te ajute să-ți găsești direcția și motivația în căutarea succesului tău profesional.
20. „Nu poți să-ți construiești o reputație pe ceea ce urmează să faci.” – Confucius
Este simplu, teoretizarea succesului este una, iar eforturile susținute prin acțiuni concrete sunt cu totul altceva. Începe să faci pași spre obiectivele tale – faptul că citești acum acest articol este un bun început.
19. „Tot ce îți trebuie în această viață este ignoranță și încredere, iar succesul este sigur.” – Mark Twain
Cele mai citite articole
Este important să îți dai seama atunci când investești timp și energie acolo unde nu este nevoie și să iei atitudine atunci când se cere. Încrederea în sine este absolut necesară pentru evoluția ta ca om.
17. „Oricine nu a greșit niciodată nu a încercat nimic nou”. — Albert Einstein
Vei face și greșeli, iar acesta este un lucru foarte bun pentru că cel puțin încerci. Analizează-ți greșelile și transformă-le în lecții pentru viitor.
16. „Succesul este înălțimea săriturii atunci când te lovești de fund.” — Generalul George Patton
Foarte mulți oameni cunoscuți au atins succesul abia atunci când au întâmpinat mari dificultăți în viață. Rapiditatea și forța cu care îți revi după un obstacol poate defini succesul tău.
15. „Nu contează zilele din viața ta, ci viața din zilele tale contează”. — Brian Alb
Măsoară-ți viața și activitatea în intesitate, nu în durată. Zilele intens trăite sunt cele care devin memorabile și dăinuie în amintirea ta.
14. „O minte tulburată de îndoială nu se poate concentra pe parcursul către victorie.” — Artur Auriu
13.”Nu pot face totul, dar pot face ceva. Nu trebuie să ratez să fac ceva ce pot să fac.” – Keller Helen
Nu trebuie să te blochezi în lucruri pe care nu le poți face, ci să plusezi cu cele pe care le poți faci și le faci bine.
12.”Dorință! Acesta este singurul secret al carierei fiecărui om. Nu educație. Nu talente ascunse înnăscute. Dorință.” —Johnny Carson
11.”Dacă poți s-o visezi, poți s-o faci.” -Walt Disney
10.„Visele sunt extrem de importante. Nu o poți face decât dacă îți imaginezi.” – Superbe Lucas
9. „Cred că toată lumea ar trebui să experimenteze înfrângerea cel puțin o dată în timpul carierei. Înveți multe din ea.” — Lou Holtz
8. „Cea mai mare slăbiciune a noastră este renunțarea. Cel mai sigur mod de a reuși este întotdeauna să mai încerci măcar o dată”. — Thomas A. Edison
7. „Cel mai bun mod de a prezice viitorul este să-l creezi.” — Abraham Lincoln
6.”Eșecul nu înseamnă că ești un ratat, înseamnă că nu ai reușit încă.” — Robert H. Schuller
5. „A te simți încrezător sau a te preface că te simți încrezător este necesar pentru a obține oportunități. Este un clișeu, dar oportunitățile sunt rareori oferite; ele sunt luate rapid. ”— Sheryl Sandberg
4. „Află ce îți place să faci cel mai mult și fă pe cineva să te plătească pentru a o face.” — Katherine Whitehorn
3. „Muncește pentru a deveni, nu pentru a dobândi.” – Elbert Hubbard
2. „Nu este despre ceea ce obții, ci despre ceea ce depășești. Asta îți definește cariera.” — Carlton Fisk
1.„Alege-ți un loc de muncă pe care-l iubești și nu va trebui să muncești niciodată o zi în viața ta.” – Confucius
Schimbarea și succesul au nevoie de timp
Nu vei atinge succesul profesional peste noapte, dar eforturile constante, urmărirea obiectivului tău și puterea de a visa te vor aduce în punctul în care îți dorești să fii. Evită scuzele și nu lăsa lipsa circumstanțelor nefavorabile să te țină pe loc pentru că fiecare om este capabil de succes.
Surse:
- https://www.workitdaily.com/inspirational-career-quotes/choose-a-job-you-love-and-you-will-never-have-to-work-a-day-in-your-life-confucius
- https://stylecaster.com/career-quotes/
- https://good.co/blog/career-inspiration-quotes-tweetable/
- https://www.inc.com/jeff-haden/52-motivational-quotes-to-inspire-success-in-your-career-personal-life.html
- https://blogs.psychcentral.com/working-well/2017/01/20-quotes-on-career-success-to-get-motivated-and-inspired/