Aproape orice femeie din lumea aceasta adoră să se machieze, fie că o face într-un mod natural sau face adevarate opere de artă pe față și nu numai.
Însă, pentru a putea să ducă la bun sfârșit ceea ce își dorește din acest punct de vedere este important să aibă la îndemână cel puțin un set profesional de pensule de machiaj care să poată să îi îndeplinească toate dorințele, să transpună ideile în realitate, iar rezultatele să fie unele pe masură.
Încă de mici ne jucam cu produsele de machiaj pe care le găseam prin casă și astfel este de la sine înțeles că acum ne dorim să avem parte de cele mai frumoase machiaje, cu cele mai de calitate produse.
Norocul nostru este că acum găsim produse profesionale, atât în magazine online, cât și fizice, și putem să ne bucurăm de rezultatele pe care le obtineam pe vremuri numai în saloanele de frumusețe. Astfel, atât produsele de machiaj, cât și pensulele cu care le aplicăm sunt acum mai la îndemâna noastră, fără să facem eforturi deosebite să le obținem și chiar fără să ne deplasăm.
Există însă o mare diferență între produsele profesionale și cele de mass-market, iar de acest lucru poți să-ți dai cel mai bine seama atunci cand le folosești pe ambele și vezi rezultatele și mai ales durabilitatea acestora în timp.
Noi îti recomandăm să le alegi mereu pe cele profesionale deoarece, chiar dacă faci o investiție inițială puțin mai mare, ea se va amortiza în timp.
Utilitatea seturilor de pensule de machiaj
În procesul de make-up, nu doar produsele pe care le folosești sunt importante, ci și cele cu care le aplici pe acestea. Astfel, un set de pensule de machiaj de calitate este ceea ce nu trebuie să lipsească din trusa niciunei persoane pasionată de machiaj.
Fie că ești make-up artist profesionist sau machiajul este o pasiune a ta, este important să ai la îndemână cele mai bune produse pentru a avea rezultate impecabile.
Cele mai citite articole
Iată beneficiile unui set bun de pensule:
1. Poți să le folosesti la diverse tipuri de machiaj, având în vedere că fiecare set cuprinde un număr mare de pensule, toate de dimensiuni și volume diferite. Sunt de la cele pentru aplicat fondul de ten sau pudra, la cele pentru conturarea ochilor sau a sprâncenelor și până la cele pentru aplicarea rujului.
2. Se potrivesc oricărui tip de ten datorită faptului că pot să fie folosite împreună cu produsele cu care ești obișnuită și care îi fac bine tenului tau. Fie că sunt lichide sau solide, există o pensulă pentru fiecare.
3. Poți să le folosești de la nivel de începător și până la nivel avansat, datorită versatilității lor. Acestea sunt ergonomice, deci ușor de manevrat, și oferă o acoperire profesională a imperfecțiunilor și un blending impecabil.
4. Se pot folosi, atât la saloane profesionale, cât și în intimitatea casei, rezultatele machiajelor fiind de fiecare dată fără de cusur, chiar dacă nu ai foarte multa experiență. De asemenea, fiind compacte, poți să le iei cu tine în concedii sau la evenimentele la care participi și consideri că ai avea nevoie de un retuș sau că ar trebui să ajuți pe cineva pe partea de machiaj. Dacă lucrezi în domeniu, știi cât de important este să le ai la îndemână atunci când realizezi machiaje la domiciliul clientelor sau la locația evenimentului.
5. Sunt create pentru a putea fi folosite împreună cu mai multe produse, în funcție de nevoile fiecăreia. Astfel, poți să combini mai multe tipuri de produse pentru a avea parte de un rezultat de excepție. Vei putea experimenta cu diverse combinații până le găsești pe acelea cu care să te mândrești ori de câte ori ai ocazia.
Pensulele pentru machiaj sunt deosebit de importante atunci când vine vorba despre rezultatul final al machiajului. Sunt, de fapt, la fel de valoroase ca și produsele de machiaj pe care alegi să le folosești. Recomandarea noastră este să le alegi pe toate profesionale și mult timp nu va trebui să îți faci griji pentru rezultatele pe care le vei obține.
Credite foto: unsplash.com