Verile toride aduc cu ele și întrebări cu privire la vestimentația pe care o adoptăm. De-a lungul timpului s-au produs multe schimbări, iar în prezent ne bucurăm de o libertate deplină în alegerea ținutelor, așa că haideți să face o incursiune printre cele mai potrivite ținute și culori bărbătești perfecte pentru sezonul cald.
Albul grecesc, mereu la modă în ținute lejere
Cu siguranță ai văzut că cea mai mare parte a ținutelor bărbătești de vară se axează pe culoarea albă. Albul este o opțiune foarte bună nu numai pentru că păstrează senzația de răcoare în timpul verii, ci și datorită faptului că se poate asorta ușor și arată bine în orice context.
Poți opta pentru tricouri bărbați albe sau pentru cămăși din in care să permită pielii să respire, însă în același timp poți alege și pantaloni de aceeași culoare. O astfel de ținută se va încadra perfect în zona casual și casual smart, fiind o opțiune elegantă, specială mai ales pentru seară sau pentru dimineață.
Dacă optezi pentru o ținută all white nu uita să ai în vedere pantofii sport în aceeași culoare, dar și restul accesoriilor care pot completa o astfel de ținută. Ceasul sau o borsetă mică pentru portofel ar putea schimba foarte mult aspectul întregii vestimentații.
Cele mai citite articole
50 de nuanțe de gri pentru ținute la modă
La polul opus, griul este foarte potrivit pentru ținute de vară, mai ales că poți opta și pentru o multitudine de ramificații ale acestei nuanțe. În general este recomandat să folosești gri pentru zona inferioară a corpului, cum ar fi în cazul pantalonilor. Poți opta pentru pantaloni scurți bărbați sau pentru pantaloni de trening, în timp ce în zona superioară a corpului poți completa cu nuanțe mai deschise la nivelul tricourilor.
Treninguri colorate pentru un aspect masculin
Treningurile sunt probabil cele mai longevive articole vestimentare. Acestea sunt realizate din două piese, iar treningurile moderne nu mai sunt confecționate doar monocrom. Poți opta pentru un trening cu bluză în culori puternice, stridente, care să atragă atenția asupra ținutei. Pantalonii pot fi negri, cu sau fără inserții de culoare sau imprimeu.
Cele mai des folosite culori la nivelul treningurilor sunt nuanțele de albastru, negru sau roșu, însă și variațiile și combinațiile de culori sunt deosebit de apreciate. Treningurile îți oferă un confort ridicat în timpul purtării și te vor ajuta să te miști liber. Spre deosebire de modelele mai vechi, treningurile moderne sunt strânse pe corp, model Slim Fit, elastice, realizate din materiale de calitate, pentru a acoperi exigențele de confort ale fiecărei persoane.
Pentru a vedea mai multe modele de tricouri, treninguri sau pantaloni bărbătești, dar și pentru a vedea ce se poartă în prezent sau ce se va purta în anii următori, poți intra pe site-ul Ufit. Aici vei găsi o gamă amplă de modele de haine special create pentru bărbați, cu ajutorul cărora să poți să arăți și să te simți întotdeauna cât mai confortabil.