Mamoplastia de augmentare este o procedură chirurgicală care permite mărirea sânilor într-un mod sigur, ale cărui rezultate se mențin pe termen lung. Dacă nu ești mulțumită de mărimea și forma sânilor tăi, această intervenție este cel mai probabil potrivită pentru a-ți reda încrederea în tine.
Procedura de marire sani cu implanturi mamare este extrem de populară și multe femei apelează la aceasta. Beneficiile acesteia includ:
- restaurarea formei și a volumului (după sarcină, scăderea în greutate);
- alegerea dimensiunii și a formei dorite;
- corectarea asimetriilor;
- îmbunătățirea încrederii în sine.
Înainte de operație
Pregătirea pentru intervenția chirurgicală este o etapă foarte importantă în obținerea rezultatului final dorit. În cadrul consultației, medicul chirurg îți va oferi cele mai bune sfaturi pentru a ști ce ai de făcut înainte de operație. Dacă optezi pentru îmbunătățirea aspectului estetic al sânilor la clinica de chirurgie Estetico, vei beneficia de sprijin pe toată perioada intervenției, începând cu primul consult și până la finalizarea perioadei de recuperare.
Cele mai recomandate indicații de urmat înainte de operația de mărire a sânilor sunt reprezentate de:
- evitarea unor medicamente (anumite anticoagulante, antiinflamatoare);
- renunțarea la fumat (fumatul întârzie vindecarea țesuturilor);
- adoptarea unei diete echilibrate și bogate în nutrienți.
Un alt aspect foarte important constă în planificarea în cele mai mici detalii a programului de recuperare. Este util a anunța din timp un membru al familiei care să te ajute cu deplasarea de la spital spre casă, cu îmbrăcarea hainelor sau pregătirea meselor. De asemenea, înainte de efectuarea operației, poți să-ți faci cumpărăturile alimentare necesare sau să îți organizezi proiectele de la serviciu. În primele zile după operație vei avea nevoie de o perioadă de odihnă, în care să te refaci.
După operație
Cele mai citite articole
Intervenția de mărire a sânilor este o procedură care nu are o durată lungă de timp. În medie, aceasta poate dura între 60-120 de minute. Prima zi după finalizarea acesteia o vei petrece în clinică, pentru a beneficia de monitorizarea oferită de personalul medical. Cele mai multe complicații post-operatorii apar în primele ore după operație. În acest mod, orice eveniment medical este identificat și tratat în timp util.
Recuperarea dupa mamoplastia de augmentare este destul de rapidă. Astfel, după prima oră de la operație poți merge. Încă de la finalizarea intervenției, pentru o durată de câteva zile vei purta o fașă elastică și o bustieră. Fașa este menținută pentru aproximativ o săptămână, dar bustiera necesită a fi purtată pentru o perioadă mai lungă de timp.
Alte recomandări ce trebuie respectate în primele 45 de zile pentru evitarea complicațiilor și o recuperare mai rapidă sunt reprezentate de:
- purtarea bustierei atât ziua, cât și noaptea;
- dormitul pe spate (amplasarea unor perne în lateral te poate ajuta să-ți menții poziția);
- evitarea ridicării brațului, astfel încât cotul să fie situat peste nivelul umărului;
- evitarea traumatismelor la nivelul sânilor.
De asemenea, dușul și spălarea cu apă și săpun a sânilor sunt permise după aproximativ 2 săptămâni. Este util ca în fiecare zi să inspectezi zona suturilor, pentru a identifica din timp eventualele supurații sau infecții.
Mamoplastia de augmentare este o intervenție eficientă și sigură pentru femeile care doresc să obțină forma și dimensiunile dorite ale sânilor. Pregătirea pentru operație și perioada de recuperare sunt elemente esențiale pentru obținerea rezultatului dorit și evitarea complicațiilor. Consultă medicul estetician și află care sunt cele mai potrivite sfaturi pentru tine și cum poți să te bucuri de un corp așa cum îți dorești.
Sursa foto: Freepik