Durerile de umăr descriu senzațiile neplăcute de disconfort resimțite în zona umărului, care pot afecta mișcarea normală a brațului și implicit capacitatea de realizare a sarcinilor zilnice. Durerile de umăr pot avea o varietate de cauze, în general fiind rezultatul unor probleme legate de structurile anatomice din jurul articulației umărului, precum mușchii, tendoanele, ligamentele sau articulația în sine. Deși în majoritatea cazurilor durerile de umăr pot să dispară cu odihnă și îngrijire la domiciliu, există situații în care persistența durerilor semnalează necesitatea consultării unui medic ortoped.
Ce cauzează durerea de umăr persistentă?
Durerile de umăr pot fi rezultatul unor traumatisme sau o consecință a suprasolicitări articulației umărului, probleme considerate în general de o severitate medie sau redusă. Totuși, atunci când durerea persistă pentru o perioadă îndelungată și nu se ameliorează în urma administrării de medicamente antiinflamatoare, durerea de umăr ar putea indica o problemă mai gravă.
Printre cauzele posibile ale durerilor cronice de umăr se numără și leziunile coafei rotatorilor, o rețea de mușchi și tendoane care susțin umărul și îi permit să se miște liber. Leziunile de coafa rotatorilor pot fi cauzate de deteriorarea treptată a țesutului în urma procesului natural de îmbătrânire sau a activităților repetitive.
Când este necesară vizita la medic?
Se recomandă vizita într-un cabinet ortopedie în situația în care durerile de umăr persistente nu cedează în urma tratamentului la domiciliu și afectează capacitatea de a efectua mișcări normale ale brațului.
Tratament pentru durerea de umăr persistentă
Opțiunile de tratament pentru durerile de umăr persistente variază în funcție de severitatea leziunii și de stadiul afecțiunii. Fizioterapia este adesea recomandată pentru întărirea mușchilor din jurul umărului și pentru îmbunătățirea stabilității articulației. În cazurile mai severe, atunci când coafa rotatorilor este grav afectată, medicul ortoped poate discuta posibilitatea intervenției chirurgicale pentru a repara țesuturile deteriorate. Chirurgia ar putea fi necesară pentru a restabili funcția umărului și a reduce durerile persistente.
Potențiale complicații
Cele mai citite articole
Durerile de umăr persistente nu ar trebui să fie neglijate. Ignorarea lor poate duce la complicații și la deteriorarea stării de sănătate generală. Complicațiile potențiale ale neglijării durerilor de umăr includ:
– atrofia musculară (caracterizată prin scăderea masei musculare și slăbirea mușchilor din jurul umărului);
– probleme de postură (durerile cronice de umăr pot influența postura corpului, deoarece anumite poziții pot ajuta la evitarea disconfortului);
– deteriorarea continuă a structurilor musculo-scheletice din zona umărului (poate spori riscul de apariție a leziunilor și afecțiunilor grave, cum ar fi leziunile cronice ale coafei rotatorilor);
– afecțiuni de natură psihică (durerile de umăr pot afecta bunăstarea mentală și emoțională, fiind un important factor de risc pentru anxietate și chiar depresie).