Săptămâna Modei de la Paris SS25 a adus în prim plan nu doar creații vestimentare spectaculoase, ci și piese de încălțăminte care au impresionat. Cu influențe din streetwear, detalii florale și reinterpretări ale stilului clasic, tendințele din acest an setează tonul pe care îl vom purta cât de curând pe străzi. Ce articole ne-au fost prezentate și care sunt cele mai bune tendințe, află în rândurile de mai jos.
Noii chunky sneakers oferă mai mult confort și un fashion statement
Sneakerșii masivi, chunky, continuă să reprezinte perfect stilul urban contemporan, iar Săptămâna Modei de la Paris SS25 a consolidat acest trend. Branduri precum Balenciaga au reconfirmat că „chunky is cool”, prezentând modele voluminoase, dar elegante. Un exemplu demn de remarcat a fost colaborarea Comme des Garçons x Nike Air Foamposite One, un sneaker îndrăzneț cu detalii sculpturale. Pe străzi, adidas Samba și Air Max de la Nike au fost omniprezenți, dar surpriza a fost prezența sneakerșilor tehnici de trail, precum modelele de la Merrell. Confortabili și practici, alături de estetica modernă, vor primi un loc bine-meritat în colecția celor pasionați de modă. Așadar, cei care vor să-și reînnoiască garderoba, vor avea la dispoziție zeci de modele de sneakers reinterpretate în cele mai inedite moduri.
Sneakers cu printuri florale pentru o notă proaspătă în garderobă
SS25 a adus florile nu doar pe haine, ci și pe încălțăminte. Sneakerșii decorați cu detalii florale au ieșit în evidență prin delicatețea și creativitatea lor, devenind piese de rezistență pe podium. Un exemplu spectaculos a fost colaborarea Simone Rocha x Crocs, unde simplitatea clasicului Crocs a fost îmbogățită cu perle și flori tridimensionale. Roger Vivier a dus conceptul mai departe cu noile sale modele Belle Vivier, decorate cu petale tăiate cu laser. De asemenea, ASICS a făcut furori cu colaborările sale, mai ales cu Cecile Bahnsen, care a adus un strop de feminitate acestor modele robuste, decorându-le cu accente florale care au transport sneakerșii într-o piesă de artă.
Pantofii cu vârf ascuțit au trecut printr-o reinterpretare spectaculoasă
Cele mai citite articole
Pentru cele care rămân fidele rafinamentului clasic, pantofii cu vârful ascuțit au fost vedetele colecțiilor de lux. Christian Louboutin a impresionat publicul cu o prezentare spectaculoasă la Piscina Molitor, unde modelele au purtat pantofi cu vârful ascuțit într-un spectacol acvatic de neuitat. Printre cele mai interesante piese s-au numărat stilettos în nuanțe vibrante, perfecte pentru completarea ținutelor sofisticate ale sezonului. Colecția Belle Vivier a inclus balerini și slingback-uri cu vârfuri ascuțite, disponibili în culori proaspete precum violet liliac sau albastru deschis.
Creații ce au vizat colaborări ce promit să redefinească încălțămintea
Un punct culminant al sezonului SS25 a fost abundența colaborărilor. Supreme x Nike Clogposite a fost în prim-plan, cu un design îndrăzneț în roșu și verde. ASICS a continuat să impresioneze prin colaborările sale cu branduri creative precum CP Company și Kith. Modelele GEL-Kayano 14 și GEL-Nimbus 10.1 au adus un suflu nou, cu accente retro-futuriste. New Balance nu putea lipsi, fiind un star al sezonul. Parteneriatul său cu AURALEE a adus reinterpretări minimaliste ale modelului 475.
Pantofii sport de lux au cunoscut un twist high-fashion
Louis Vuitton, prin Pharrell Williams, a reinterpretat ghetele de fotbal într-o manieră luxoasă. Modelele au inclus monograma emblematică LV, iar colecția a fost completată de siluete inspirate de motorsport, marcând combinația perfectă între sport și eleganță. În același registru, Dior a prezentat adidașii B-25, practici și estetici, cu o talpă structurală impresionantă și materiale premium.
Săptămâna Modei de la Paris a sărbătorit creativitatea și diversitatea. Sneakerși chunky, modele cu flori, pantofi cu vârf ascuțit, fiecare piesă prezentată a deschis tendințele viitorului. Colaborările neașteptate și reinterpretările îndrăznețe ale clasicului ne-a demonstrat că moda nu stă pe loc, ci evoluează într-un mod captivant, uneori de neimaginat. În final, nu contează ce stil te definește. SS25 cuprinde alegeri pentru toți, fie că preferi confortul urban sau eleganța sofisticată. Parisul ne-a oferit inspirație pentru garderoba viitorului.