De ce este important ca părinții să își încurajeze copiii să citească cărți scrise de autori români

Prin intermediul lecturii, cei mici își dezvoltă imaginația, învață să gândească critic, își îmbogățesc vocabularul și descoperă lumi noi. Sunt foarte multe cărți extraordinare scrise special pentru copii, iar de pe lista celor ce merită incluse în biblioteca oricărui mic cititor nu pot lipsi cele scrise de autori români! 

De ce ar trebui copiii să citească și cărți scrise de autori români?

Literatura română oferă o selecție vastă de cărți pentru copii, potrivite pentru toate grupele de vârstă. Motivele pentru care ar trebui să îi încurajăm pe cei mici să citească măcar o parte dintre ele sunt numeroase. În primul rând, sunt scrise în limba română. De ce contează asta? Pentru că limba română este plină de nuanțe și expresii frumoase, iar cărțile scrise de autori români reprezintă o sursă inepuizabilă de cuvinte noi și expresii interesante. Prin citirea acestor cărți, copiii își vor îmbogăți vocabularul și își vor îmbunătăți abilitățile de scriere și comunicare.

În al doilea rând, cărțile scrise de autori români vorbesc deseori despre locuri și evenimente familiare, iar asta le permite celor mici să se identifice mai ușor cu personajele și acțiunile din poveste. Acest lucru poate contribui la dezvoltarea empatiei și a abilității de a înțelege și interpreta emoțiile și intențiile altora.

În al treilea rând, literatura română pentru copii reprezintă o modalitate excelentă de a-i învăța pe cei mici despre trecutul țării noastre, despre diverse obiceiuri și tradiții. Înțelegerea și aprecierea propriei culturi este esențială pentru dezvoltarea unei identități puternice și a unui sentiment de mândrie națională.

Nu în ultimul rând, încurajarea copiilor să citească și cărți scrise de autori români contribuie la susținerea și promovarea literaturii românești. Este o modalitate de a aprecia și a valorifica munca autorilor români, oferindu-le recunoașterea meritată.

Cum îi putem încuraja pe copii să citească literatură română?

Un prim pas în încurajarea lecturii literaturii române în rândul copiilor este alegerea cărților potrivite pentru vârsta și interesele lor. Autorii români au scris o multitudine de cărți pentru copii, de la povești clasice, cum sunt cele ale lui Ion Creangă, până la romane de aventură sau cărți cu ilustrații deosebite. Nu va fi deloc greu să găsești o carte care să stârnească interesul copilului!

Cele mai citite articole

Alege cărți potrivite pentru vârsta și interesele copilului și citiți împreună. Discutați despre poveste, personaje și semnificația textului. Acest lucru îi va ajuta să înțeleagă mai bine conținutul și să se conecteze la nivel emoțional cu textul.

Vizitele la biblioteci ori librării sau participarea la evenimente literare, precum festivaluri, lansări de carte și chiar întâlniri cu autori, pot fi ocazii excelente de a descoperi noi titluri scrise de autori români și de a încuraja interesul pentru lectură.

Recomandări de cărți pentru copii scrise de autori români

Cărțile pentru copii scrise de autori români sunt extrem de variate și abordează diverse teme, de la povești cu animale și aventuri fantastice, la subiecte legate de istorie, tradiții și valori românești.

Din categoria poveștilor cu animale face parte, de exemplu, seria „Rostogol” a Laviniei Braniște. În primul volum din această serie, „Rostogol merge acasă”, cei mici vor face cunoștință cu doamna Flavia, o barză inimoasă, și cu Rostogol, porcușorul cu rău de înălțime (și cam greu) pe care trebuie să-l ducă la mama lui. Cărțile din colecția „Apolodor Explorator”, de Florin Bican, merită, de asemenea, incluse pe lista de lecturi! Sunt pline de umor, ușor de citit și stimulează curiozitatea și dorința de a învăța a celor mici.

Dacă vrei să-i trezești copilului tău interesul pentru istoria României, propune-i să citească „Istoria lui Răzvan”! Scrisă de Horia Corcheș, reprezintă o călătorie fascinantă în istoria țării noastre, una pe parcursul căreia se va întâlni cu tot felul de personaje interesante, de la soldați din Antichitate la voievozi despre care a auzit sau va învăța la școală. Tot din categoria cărților care îl pot ajuta să învețe despre trecutul țării face parte și „Întâiul meu cuvânt de pionier”, una dintre cărțile scrise de Adina Rosetti. Lecturând această carte, copiii pot afla câte ceva despre cum era viața în epoca comunistă. „Ghid” în această incursiune în timp le va fi Ada, o fetiță de 8 ani care abia așteaptă să devină pionieră.  

„Ferbonia”, de Ioana Nicolaie, „Olguța și un bunic de milioane”, de Alex Moldovan, „Lupul jucător de poker”, de Irina Dobrescu, seria ”Pericol”, scrisă de raluca Poenaru și seria „Detectivii Aerieni”, de Ana Rotea, sunt alte câteva recomandări de lectură pe care copiii le vor aprecia cu siguranță. 

Există multe motive importante pentru care părinții ar trebui să-și încurajeze copiii să citească și cărți scrise de autori români. Selecția de astfel de cărți este destul de largă, fie că vorbim despre autori clasici, fie că ne referim la autori contemporani, precum cei menționați mai sus. Alege-le pe cele potrivite pentru copilul tău!

Cele mai citite articole