Încălzirea globală începe să aibă un efect tot mai pregnant asupra mediului. Pentru a contracara cât mai repede aceste efecte, trebuie luate măsuri. Mai jos sunt câteva dintre cele care te vor ajuta să ai grijă de mediu pe termen scurt și lung.
Cumpără la kilogram
Majoritatea produselor vin în ambalaje din plastic, iar peste 70% dintre ele sunt nereciclabile, fiind incinerate. Optează să cumperi fructe, legume și alte alimente la kilogram, pentru a reduce impactul asupra mediului. Poți folosi recipiente returnabile sau reutilizabile, în funcție de magazinele din zona în care locuiești.
Folosește un brad artificial
Un raport publicat în anul 2018 arată că folosirea unui brad artificial reprezintă o alegere verde, deci prietenoasă cu mediul, dacă acesta este refolosit de cel puțin cinci ori. Prin comparație, bradul natural afectează mediul, prin defrișări, și poluează mai apoi, după trecerea sărbătorilor.
De asemenea, bradul artificial aduce și câteva beneficii. Este mai ieftin pe termen lung; practic, reprezintă o investiție. Odată instalat, nu necesită udare și nici nu îți vei umple camera cu ace de brad. Un alt avantaj ține de greutate. Bradul artificial este mai ușor de dus și manevrat. De cealaltă parte, bradul natural este greoi, dificil de transportat în mașină și face mizerie atât în vehicul, cât și în casă.
Un alt aspect foarte important ține de siguranță. Dacă bradul natural are un risc mare de a lua foc, bradul artificial este realizat din materiale speciale rezistente la foc.
Aceste beneficii și multe altele reprezintă argumente în favoarea bradului artificial. Pentru un aspect cu adevărat impunător, poți opta chiar pentru brazii artificiali de lux full 3D.
Păstrează dispozitivele electronice cât mai mult timp
Poluarea digitală este un alt subiect important. De foarte multe ori, componentele computerelor, tabletelor sau telefoanelor mobile nu sunt reciclabile sau procesul de reciclare este anevoios și costisitor, potrivit unui raport al ONU.
Drept alternativă verde, poți extinde viața dispozitivelor tale prin reparare sau achiziționarea unui nou produs second-hand. Dacă folosești un telefon sau o tabletă patru ani în loc de doi, efectele asupra mediului sunt diminuate cu până la 50%.
Folosește internetul smart
E-mailurile, filmele sau jocurile video au un impact negativ asupra mediului. Acest lucru este realizat, în primul rând, prin consumul de energie. Pentru a limita traficul pe internet, dezabonează-te de la e-mailurile pe care nu le citești, evită să trimiți documente mari sau, dacă este nevoie, folosește un program de comprimare.
În ceea ce privește vizionarea video, filmele și videoclipurile reprezintă 60% din fluxul de date online. Acestea generează anual 300 de milioane de tone de emisii de CO2.
Oprește complet unele aparate electrocasnice
Cele mai citite articole
O altă modalitate de a proteja mediul este să apeși butonul de oprire sau să scoți din priză electrocasnicele pe care le folosești ocazional. Aparatele puse în stand-by consumă cu 10% mai multă energie electrică în fiecare an față de cele scoase din priză.
O altă variantă este să folosești prize cu buton de pornire/oprire. Folosindu-l, vei putea opri toate aparatele electrocasnice dintr-o singură mișcare. Mai simplu, îți poți conecta aparatele la barele de alimentare cu un buton de pornire/oprire. În acest fel, poți opri toate aparatele dintr-o singură mișcare.
De asemenea, este recomandat să repari electrocasnicele mari. Experții spun că 50% dintre electrocasnice sunt înlocuite, deși au defecțiuni minore sau sunt în stare de funcționare.
Controlează debitul de apă când faci duș
Fă tot posibilul pentru a evita să folosești presiunea maximă a capului de duș. Poți chiar opta pentru un cap de duș cu reglaj, pentru a face economie de apă.
De asemenea, este recomandat să oprești apa în timp ce te săpunești pentru a evita pierderile inutile. În plus, dacă folosești săpunul solid în locul gelului de duș, vei evita să poluezi mediul cu ambalaje nereciclabile.
Adoptă o dietă ecologică
Alimentația reprezintă o altă preocupare în protejarea mediului și în supraviețuirea speciilor de plante și animale. Este recomandat să optezi pentru fructe și legume de sezon, care nu sunt cultivate în sere încălzite. Astfel, se reduc energia necesară pentru producție și efectele agriculturii intensive asupra mediului și a climei.
Pentru mesele zilnice, optează pentru alimente provenite din culturi ecologice. Astfel, vei contribui la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră.
O altă recomandare se referă la folosirea produselor locale pentru a reduce cât mai mult numărul de intermediari, mai ales transporturile poluante, dar și pentru a contribui la dezvoltarea economică locală.
Pe cât posibil, redu consumul de carne, lapte și ouă. Creșterea animalelor contribuie la distrugerea pădurilor și crește emisiile de gaze cu efect de seră.
Limitează consumul de ulei de palmier și de alimente care îl conțin (ciocolată, biscuiți, sosuri, margarină, înghețată etc). Exploatarea industrială a palmierului pentru ulei a dus la defrișări pe scară largă.
De asemenea, la cumpărături, folosește sacoșe reutilizabile sau plase din materiale organice, pentru a reduce cantitatea de plastic.
Protejarea mediului este un proces de durată care implică pași mai mici și mai mari din partea tuturor. Fie că este vorba de folosirea unui brad artificial, reducerea debitului apei sau repararea electrocasnicelor, acestea reprezintă măsuri care ne vor ajuta să avem grijă de mediu.
Sursa foto: Shutterstock