Durerea de cap: când ar trebui să-ți faci probleme

Durerile de cap sunt ceva atât de obișnuit încât adesea nici nu le mai acordăm atenție, dacă nu sunt foarte puternice sau persistente. Durerea de cap (cefaleea) se poate simți ca o durere surdă (nu foarte puternică), pulsatilă (de o parte sau de alta a capului), sau ca o săgeată (foarte puternică, dispare și apoi revine). Durerea de cap se poate instala brusc, sau poate să evolueze în timp. De asemenea, durerea de cap poate dura de la câteva minute la câteva ore, sau chiar zile. Durata ei depinde mai ales de factorul care o declanșează. 

Aspectul cel mai grav legat de cefalee este acela că poate semnala o afecțiune foarte gravă precum:

  • tumoare cerebrală;
  • accident vascular cerebral;
  • anevrism.

Tocmai de aceea, atunci când te confrunți cu cea mai puternică sau neobișnuită durere de cap din viața ta, când nu se ameliorează orice ai face sau se amplifică pe măsură ce trece timpul, solicită ajutor medical de urgență. Este recomandat să suni la 112, cu atât mai mult dacă durerea de cap este însoțită de:

  • stare de confuzie;
  • leșin;
  • convulsie;
  • febră mare (peste 39 de grade Celsius);
  • amorțeli pe o parte sau alta a corpului (brațe, picioare);
  • incapacitatea de a păstra corpul în echilibru;
  • gat rigid;
  • tulburări de vedere;
  • tulburări de vorbire;
  • greață;
  • vărsături.

Chiar dacă durerile de cap nu sunt atât de puternice încât trebuie să soliciți ajutor medical de urgență, este bine să consulți un doctor dacă durerea:

  • apare de mai mult de 3 ori pe săptămână;
  • nu trece după administrarea de antiinflamatoare;
  • este sâcâitor de puternică;
  • se instalează brusc; 
  • se instalează după tuse;
  • se dezvoltă după 50 de ani;
  • apare mai des ca de obicei;
  • este mai puternică la trezire;
  • apare după o lovitură puternică la cap;
  • este însoțită de conjunctivită;
  • te împiedică să faci activitățile obișnuite;
  • nu te lasă să dormi;
  • apar pierderi de memorie.

Cauzele cele mai grave ale unei dureri de cap

Nu există o singură cauză a durerilor de cap, ci mai multe (circa  300), nici nu sunt cunoscute (investigate) toate, (aproximativ 10% dintre durerile de cap au o cauzî identificată). 

Sunt câteva lucruri care ne ajută să înțelegem mai bine durerile de cap:

  • țesutul cerebral și craniul nu pot durea, fiindcă nu au nervi care să transmită durerea;
  • vasele de sânge de la nivelul gâtului și capului pot în schimb să semnaleze durerea; 
  • pielea capului, sinusurile, dinții, articulațiile gâtului pot să dea de asemenea dureri de cap.

Există 2 cauze foarte grave ale durerii de cap:

Tumoare pe creier

Cele mai citite articole

O durere de cap care apare dimineața și care este însoțită de vărsături poate fi extrem de periculoasă. În unele cazuri, durerea poate scădea în intensitate (de fapt pacientul se obișnuiește cu senzația de durere), dar apare tusea. Aceste simptome sunt periculoase pentru că pot fi asociate cu o tumoare cerebrală.

Anevrism / accident vascular cerebral

Anevrismul sau accidentul vascular cerebral poate fi asociat cu o durere de cap care apare brusc și se dezvoltă rapid, în câteva zeci de secunde. 

În general, durerea poate apărea după o lovitură puternică la cap. Durerea de cap care apare după un traumatism cerebral poate fi semnul unei comoții și necesită tratament medical de urgență. Este important de știut că și o lovitură minoră la cap poate cauza o sângerare intracraniană, provocând presiune la nivelul craniului și având consecințe nebănuite. Așadar, este nevoie de un consult medical pentru a vedea care este cauza și cât de grave sunt consecințele. 

Accidentul vascular cerebral poate fi asociat nu numai cu o durere de cap severă, dar și cu:

  • amorțeală în diverse părți ale corpului;
  • pierderea echilibrului;
  • tulburări de vedere;
  • dificultăți de vorbire;

Tipuri de dureri de cap

În cele mai multe cazuri, durerile de cap sunt minore, trec ușor mai ales după ce se administrează un antiinflamator. Asemenea dureri de cap sunt în general provocate de oboseală, lipsa de somn sau de stres și se pot ameliora după câteva ore de relaxare sau un somn bun. 

Cele mai frecvente dureri de cap care au cauze cunoscute sunt cele provocate de sinuzită, abcese dentare, meningită, traumatisme craniene, glaucom, hipertensiune arterială, otită, stres, anxietate, depresie, atac de panică. 

Durerile de cap care nu au o cauză cunoscută se numesc primare. Iată-le pe cele mai frecvente:

  • cefaleea de tensiune: este o durere difuză, pe toată suprafața capului, poate fi ușoară sau poate da senzația de cap strâns ca într-o menghine. Cefaleea de tensiune este cea mai frecventă durere de cap.  
  • migrenă: apare mai rar decât cefaleea de tensiune, este însă mai severă. Migrena este o durere de cap intensă, care se localizează într-o singură zonă a capului. Poate fi însoțită de greață, vărsături, sensibilitate extremă la lumină și zgomot, amorțeală în brațe sau picioare. Durerea provocată de migrenă poate dura de la câteva ore la câteva zile. Există pastile pentru migrene puternice, dar dacă durerea nu se ameliorează sau se amplifică, consultul medical este absolut necesar. 
  • cefaleea în ciorchine: este o durere intensă, pulsatilă. Cefaleea în ciorchine se întâlnește mai des la bărbați decât la femei. Apare brusc, fie în jurul ochilor, fie într-o parte a capului. Revine ciclic, mai ales în timpul nopții. Accesele de durere pot dura săptămâni sau chiar luni. Perioadele de durere sunt urmate de perioade de remisie.

Ceea ce trebuie să reții în ceea ce privește cefaleea este că dacă te confrunți cu o durere de cap neobișnuită trebuie să soliciți un consult medical de urgență pentru identificarea cauzei și stabilirea tratamentului. 

Cele mai citite articole