Mâncarea copilăriei noastre

Fiecare dintre noi avem cel puțin un preparat pe care l-am iubit în copilărie și pe care încă îl asociem cu primii ani ai vieții și cu prezența diafană a mamei. De câte ori nu am gustat dintr-un ostropel de pui, spre exemplu, și ne-am amintit la gustul delicios al mâncărurilor gătite cu drag de mama?

Pentru cei care vor să adune în casă savoarea preparatelor copilăriei noastre, vă propun o rețetă simplă și rapidă de ostropel. În aproximativ 60 de minute, vei reuși să gătești o mâncare delicioasă care, cu siguranță va fi apreciată și de pitici, dar și de tătici.

Acestea fiind spuse, ai nevoie doar de câteva ingrediente: câteva ciocănele de pui, roșii în bulion sau sos de roșii, 500 ml supă de pui/apă, condimente după gust (sare, piper, foi de dafin), verdeață pentru un plus de aromă, ceapă și usturoi, dar și puțin vin. Încearcă să păstrezi totul cât mai simplu pentru ca la final gustul să fie unul cu adevărat desăvârșit.

Cum se prepară ostropelul?

Ciocănele de pui se șterg bine pentru îndepărtarea oricărui exces de apă și se pun în tigaie la prăjit în 2-3 linguri de ulei. Între timp, se curăță ceapă și usturoiul și se toacă mărunt. Se adaugă în tigaie și se lasă pe foc până când ceapa își schimbă culoarea, iar puiul se rumenește puțin. Mare atenție să nu se ardă ceapa și usturoiul, acestea se gătesc foarte repede și pot da un gust neplăcut mâncării.

Rețetă presupune și utilizarea a 100 ml de vin alb pentru o mai bună frăgezire a cărnii și pentru o aromă subtilă. După aproximativ 3 minute, alcoolul se evaporă din preparat și se poate adaugă supa de pui/legume, însă, în cazul în care nu ai acest lichid gata preparat, poți folosi apă. Se toarnă și roșiile în bulion sau sucul de roșii. Dacă preferi să folosești roșii proaspete, acestea trebuie, în prealabil, opărite pentru a le îndepărta pielea. Nu uita, roșiile sunt pline de semințe așa că, indicat ar fi, să le dai prin răzătoare sau blender astfel încât să obții o pastă de o consistență uniformă. În cazul în care roșiile sunt mult prea acide, poți adăuga un stop de zahăr pentru a balansa gustul și pentru că preparatul să fie delicios.

Ostropelul se acoperă și se lasă pe foc timp de aproximativ 30 de minute. Aruncă o privire din când în când pentru a te asigura că sosul nu scade prea mult. Înainte cu doar câteva minute, adaugă și restul usturoiului împreună cu pătrunjelul tocat.

Închide focul și lasă preparatul să se odihnească timp de 10 minute astfel încât aromele să se întrepătrundă cât mai bine. Ostropelul se poate servi atât cald, cât și rece alături de diverse garnituri, cum ar fi murăturile, mămăliguța sau cartofii.

Rețeta tradițională, preferata tuturor

Nu ai cum să dai niciodată greș cu o astfel de rețetă. Fie că vrei să o gătești pentru cei dragi, fie pentru musafiri, efectul este garantat. Toată lumea va aprecia gustul copilăriei așa că pregătește-te cu porții suplimentare.

Articolul Anterior

Este sau nu necesară echilibrarea setului de cauciucuri de vară?

Articolul Urmator

Principalele motive pentru a recicla şi a investi în prese de balotat deşeuri

Lasa un comentariu

Comentariul trebuie sa contina minim 30 de cuvinte pentru a fi publicat!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *