Cele mai frumoase locuri din Bacău şi din împrejurimi

Închirierea unei case de vacanţă în una din zonele din apropiere de Bacău este poate cea mai bună decizie pentru turiştii care vor să vadă şi alte zone din ţară, nu numai cele renumite pentru frumuseţile naturale şi obiective turistice. România are locuri unice şi frumoase, iar Moldova este printre cel mai frumos plai dintre toate. Bacău este unul din oraşele care nu are un potenţial turistic foarte ridicat, dar este preferat de către turiştii care vin aici pentru a vizita mănăstirile, salinele, castelele, casele memoriale şi pentru a se simţi pur şi simplu bine.

Cele mai importante obiective turistice din Bacău şi din împrejurimi

Cele mai importante şi demne de vizitat obiective turistice din Bacău şi din împrejurimi sunt:

·  Salina Drumul Sării, în Târgu Ocna, unde turiştii pot face sport, pot vizita expoziţii de artă sau chiar biserica din salina, pot face baie în apă sărată din ştrand şi pot petrece, pentru sănătatea lor, câteva ore în subteran;

·  Castelul Roşu, un obiectiv turistic impresionant, înconjurat de parcul dendrologic care arată întocmai ca şi zona descrisă în Dumbrava Minunată;

·  Casa memorială George Bacovia, un obiectiv foarte important pentru iubitorii poeziilor acestuia. Casa memorială este deschisă vizitatorilor din 1971 şi în ea sunt expuse atât obiecte personale ale poetului şi părinţilor lui, cât şi manuscrise ale Plumb, Scântei galbene sau Comedii în fond;

·  Palatul Ştirbei din Dărmănești, un obiectiv foarte important de vizitat în judeţul Bacău, aparţinând lui Gheorghe Ştirbei şi Elisabeta Băleanu, fiind un monument istoric intrat în patrimoniul ţării;

·  Mănăstirea Caşin, un lăcaş de cult în comună Caşin din judeţul Bacău, renumită pentru faptul că este înconjurată de un zid de piatră care dă aspectul unei cetăţi fortificate;

·  Lacul Poiana Uzului, un loc de vis, cu un potenţial turistic mare pentru turiştii care iubesc pescuitul. Speciile de aici includ păstrăv, caras şi ştiuca. De asemenea, în acest loc, turiştii fani ai alpinismului montan se pot încumeta pe traseele ce duc spre Munţii Ciucului;

·  Rezervaţia naturală Nemira, situată la est de munţii cu acelaşi nume, unde turiştii care se încumeta aici pot vedea şi fotografia câteva sute de specii de animale şi de plante, printre care floarea de colţ, sclipeţii, lup, buha, salamandra de munte şi ursul brun;

·  Lacul Lilieci,  rezervaţia avifaunistica a judeţului ce merită vizitată pentru că turiştii pot admira aici rata cu moţ roşu, rata cu cap negru, acvila codalb şi cormoranul mic, lacul fiind zona protejată. Pasionaţii de birdwatching şi de ornitologie nu trebuie să rateze acest obiectiv turistic în judeţul Bacău;

·  Vivariu, singurul muzeu din țară care creşte şi reproduce exponatele pe care le deţine. Acest muzeu are expoziţii permanente care cuprind peşti, reptile şi păsări;

·  Lacul Poiana Uzului, considerată cea mai frumoasă zona turistică din judeţul Bacău, care merită vizitată pentru fotografiile memorabile care vor fi făcute aici. Întinderea de apă se afla în spatele unui baraj de 80 de metri înălţime şi se întinde le 5 kilometri distanţă.

Articolul Anterior

Cereți iertare cu un buchet de flori de la Maison d`Or

Articolul Urmator

Ce trebuie sa știi despre alegerea corpurilor de iluminat pentru baie?

Lasa un comentariu

Comentariul trebuie sa contina minim 30 de cuvinte pentru a fi publicat!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *