Înainte de a înțelege ce este gazul natural, acesta a reprezentat oarecum un mister pentru om. Chiar dacă astăzi utilizarea instalațiilor de gaze este un lucru obișnuit pentru lumea civilizată, primele observații cunoscute ale scurgerilor de gaze naturale au fost făcute în Iran înainte de anul 2000 î.Hr. Primii scriitori au descris scurgerile naturale de petrol în Orientul Mijlociu, în special în regiunea Baku, unde sunt astăzi Azerbaidjan și Iran.
Cel mai probabil prima dată gazul care s-a scurs din pământ s-a aprins de la fulgere și a furnizat combustibilul pentru „focurile veșnice” care erau venerate în religia vechilor perși.
Scrierile lui Plutarh din 100-125 e.n. descriu astfel de „focuri veșnice” în zona Irakului actual.
Cele mai citite articole
Unul dintre cele mai faimoase dintre aceste tipuri de flăcări a fost găsit în Grecia antică, pe Muntele Parnas, aproximativ în anul 1.000 î.Hr. Un păstor de capre a dat peste ceea ce părea un „izvor arzător”, o flacără care se ridica dintr-o fisură din stâncă. Grecii, crezând că este de origine divină, au construit un templu pe locul unde izvora această flacără. Acest templu adăpostea o preoteasă care era cunoscută sub numele de Oracolul din Delfi, cea care oferea profeții despre care susținea că erau inspirate de „flacăra veșnică”.
Aceste tipuri de „focuri vii” au devenit proeminente în religiile din India, Grecia și Persia. Pentru că oamenii au fost incapabili să explice de unde provin aceste focuri, au fost adesea privite ca divine sau supranaturale.
Abia în jurul anului 500 î.Hr., chinezii au descoperit potențialul de a folosi aceste focuri în avantajul lor. Există dovezi conform cărora chinezii au folosit gaze naturale în anumite regiuni încă din secolul al IV-lea î.Hr. Zăcămintele de gaze inflamabile au fost descoperite mai întâi sub pământ în zonele unde chinezii extrăgeau sarea. Chinezii au descoperit rapid natura inflamabilă a acestor zăcăminte și au ajuns să le folosească în modalități convenabile atât de a încălzi substanța pe care o extrăgeau, cât și de a pregăti mâncarea.
În jurul secolului al II-lea d.Hr., chinezii au început să caute în mod sistematic gaze naturale. În această perioadă au început să dirijeze gazul din zăcăminte către alte zone, la distanțe foarte mari. Pentru a face acest lucru, au exploatat depozitele de gaz și l-au direcționat prin conducte din bambus, uneori traversând pe sub și peste drumuri pentru a ajunge la destinațiile lor.
