Idei de afaceri mici de familie

În contextul unei pandemii greu de învins, populația s-a confruntat cu numeroase probleme de ordin financiar și nu numai. În situația în care bugetul multor familii a fost destul de afectat în această perioadă, multe dintre acestea s-au gândit că ar fi o idee bună să-și deschidă propria lor afacere.

Dacă unii dintre acești mici antreprenori au reușit să identifice o nişă în care să își poată dezvolta business-ul, pentru cei care au acest obiectiv, dar nu știu ce domeniu să abordeze, sunt prezentate în continuare câteva idei de afaceri de familie interesante. 

În general, bugetul necesar pentru deschiderea unei astfel de afaceri nu este unul foarte mare, dar dacă economiile realizate nu sunt suficiente pentru a demara toate procedurile, aceștia pot apela la serviciile unui amanet, care oferă împrumuturi rapide, în schimbul unei garanții din aur.

Prin urmare, iată care sunt ideile de afaceri mici, care pot avea succes în 2021: 

1. Lumânări și produse cosmetice hand-made

Persoanele care sunt pasionate de această ramură a produselor cosmetice și ingredientelor benefice pentru ten pot încerca să inițieze o afacere de creare a unor astfel de produse handmade. De asemenea, în această categorie pot fi incluse și lumânările, care astăzi îndeplinesc atât un rol funcțional, cât și unul estetic.

Deschiderea unei astfel de afaceri nu presupune o investiţie foarte mare. Spre exemplu, pentru lumânări există și kituri cu toate ingredientele incluse, ce se regăsesc în mediul online. Cu toate că pentru producerea cosmeticelor sunt necesare și unele echipamente sau utilaje, costurile cu acestea pot fi amortizate într-un timp foarte scurt. 

2. Magazin online

Mediul online a devenit indispensabil oamenilor, iar shopping-ul online a câștigat foarte mult teren în ultimul an. Astfel că deschiderea unui magazin online poate fi o idee foarte potrivită de afacere de familie. 

Pentru acest business nu este necesar să se vândă produse realizate de vânzător, ci se pot revinde alte produse, de preferat de la producători locali, cu adaos comercial. 

3.  Realizarea și vânzarea unor produse de casă

Indiferent că este vorba despre dulciuri deosebite, prăjituri, dulceață, conserve sau zacuscă, produsele realizate „ca la mama acasă” și, mai ales, din ingrediente naturale sunt la mare căutare în rândul românilor. Astfel că, această afacere poate deveni una profitabilă, iar investiţiile necesare sunt acoperite într-un timp relativ scurt.

4. Plantarea unei culturi de lavandă

Deși orice cultură presupune o anumită perioadă de timp pentru a putea fi considerată profitabilă, familiile care au la dispoziție o suprafață de teren pot alege să cultive lavanda, această plantă fiind la mare căutare datorită numeroaselor beneficii pe care le deține. Pot fi obţinute chiar și 3 recolte pe an, iar producţia poate fi valorificată în foarte multe feluri, fapt pentru care este privită ca pe o investiție sigură.

Articolul Anterior

Sfaturi practice de îngrijire a plantelor primăvara

Articolul Urmator

Ce inaltime are mobila de bucatarie?

Lasa un comentariu

Comentariul trebuie sa contina minim 30 de cuvinte pentru a fi publicat!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *