Cum decurge un tratament cu alignere transparente

Sunt discrete, confortabile și ușor de îngrijit. Alignerele transparente au devenit tot mai populare în ultima perioadă. Te-ai gândit? A sosit momentul să faci ceva pentru dinții tăi? E timpul pentru o schimbare? Da, chiar meriți să ai dinți drepți, perfect aliniați pe arcadă. Aligenerele îmbunătățesc semnificativ estetica zâmbetului.

Poți beneficia de un aparat dentar la clinica LLLDental, dar cum decurge mai exact un astfel de tratament? Află tot ce trebuie să știi din acest articol. Analizează-l pas cu pas și vezi ce ai de făcut pentru sănătatea dinților tăi!

Consultația inițială și evaluare cazului

Pentru început, vei face cunoștință cu echipa medicală. Programezi o întâlnire cu medicul ortodont și discuți de posibilitatea de a purta aparat dentar invizibil. Pe lângă această discuție sinceră, deschisă, specialistul va examina dinții și mușcătura și va stabili dacă tratamentul cu alignere este potrivit pentru tine.

Înainte de a merge mai departe, trebuie să discutăm despre așteptări, despre acele așteptări nerealiste. Nu toate cazurile pot fi rezolvate. De exemplu, anomaliile foarte severe necesită tratament tradițional. În schimb, înghesuirile moderate sau spațiile dintre dinți pot fi corectate eficient cu un set de gutiere.

Amprentă digitală și plan de tratament

Dacă medicul decide că poți purta un aparat dentar invizibil, acesta va folosi un scanner intraoral care să creeze o imagine 3D a danturii. Practic, vechea amprentă a fost înlocuită de tehnologie. Se realizează rapid, fără durere și cu precizie. Cu ajutorul unui software, medicul îți poate arăta imagini cu rezultatul final sau cu dantura ta în diferite faze ale tratamentului. Tot în această etapă se stabilesc: numărul de alignere necesare, durata tratamentului, eventualele proceduri adiționale.

Alignerele

Alignerele transparente se realizează dintr-un plastic special. Fiecare gutieră se realizează în așa fel încât să pună o presiune ușoară și controlată asupra dinților, având ca scop deplasarea acestora în poziția dorită. Când alignerele ajung în cabinet, pacientul primește un prim set, dar și o listă clară cu instrucțiuni.

Purtarea alignerelor

De aici, totul devine și mai simplu. Urmează etapa în care îți porți alignerele. Pentru ca tratamentul să dea roade, este nevoie să le porți între 20 și 22 de ore pe zi. Ar fi bine să le porți mereu, cu excepția meselor și igienei orale. De regulă, se programează un control la fiecare 6-8 săptămâni, moment în care primești noi seturi de alignere. Gutiera se poartă aproximativ 14 zile. Apoi, trebuie înlocuită.

Finalizarea tratamentului

Alignerele se poartă pe o anumită perioadă – stabilită clar cu medicul ortodont. După purtarea ultimului set, urmează o altă etapă. Vorbim în acest capitol despre perioada de contenție. Este o perioadă importantă. De ce? Pentru că medicul va recomanda purtarea gutierei pe timp de noapte tocmai pentru ca dinții să nu revină în poziție inițială. Cât timp durează această etapă? Depinde mult de particularitățile fiecărui pacient. Nu trecem mai departe fără a aminti de controalele stomatologice regulate și de igiena orală corectă.

Avantajele tratamentului cu alignere

Dacă încă mai stai pe gânduri, înseamnă că trebuie să parcurgi lista cu avantajele aduse de alignerele transparente. Acum îți poți corecta poziția dinților fără să te simți inconfortabil în public. Ai multe avantaje:

  • Discreție: Alignerele sunt aproape invizibile
  • Confort: Fără iritații la nivelul gingiilor și obrajilor
  • Flexibilitate: Alignerele pot fi scoase la ocazii speciale

Așadar, alignerele transparente sunt la mare căutare acum. Motivul? După cum ai înțeles deja, un astfel de tratament te ajută să-ți rezolvi problemele dentare într-un mod foarte discret. Rămâi activ în zona ta și îți îndrepți dinții.