Artele au puterea de a transforma și de a conferi un avânt dramatic eului interior, metamorfozându-l în ceea ce mulți actori definesc drept o „a doua persoană” — un alter-ego mai rafinat și teatral. Talentul izvorăște din interior, asemenea unui fior indivizibil, străpungând vălul cotidianului și materializându-se pe scenă. Este o energie latentă, un mister al ființei ce se dezvăluie odată ce lumina reflectoarelor atinge pielea sidefie, iar ochii publicului captiv devin oglinzi care adâncesc această transformare. În acel moment, actorul încetează să mai fie simplul purtător al unui nume sau al unei povești personale, devenind un „canal de comunicare” prin care emoțiile universale, trăirile neștiute, dorințele și temerile tuturor își fac simțită prezența. Totuși, talentul nu ține cont de avuția și renumele unei familii, ci apare asemenea unei chemări divine, ghidate de muzele elene, la momentul potrivit.
De pe holurile impunătoarelor palate rusești până pe scenele improvizate de două prințese engleze în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, află cine sunt aceste actrițe cu sânge nobil!
- „OTMAA” — acronimul unei tragedii în trei acte
Primele raze ale Marelui Război s-au dispersat prin incertitudine, teamă, credință, curiozitate, angoasă, ură — o intensitate de emoții cristalizată pe fondul răspândirii „virusului roșu” în vinele muribundului colos țarist. Cu toate acestea, ultimii moștenitori ai dinastiei Romanov au învățat pe propria piele că bunătatea, amabilitatea, mila și abilitatea de a „face rai din ce ai” pot lumina chiar și cele mai gri și înnorate zile din captivitate. O fotografie din 1912, cu mezinele Maria și Anastasia, este una dintre cele mai distribuite imagini pe rețelele sociale. Totuși, în mediul auster și rece al captivității din Tobolsk, singura modalitate de a aduce un zâmbet pe chipul unei mame adâncite în rugăciune, de a alina un frate slăbit de atacurile de hemofilie și de a ridica moralul celorlalți erau piesele de teatru. Cei mai mici membri ai familiei se entuziasmau de ideea de a se costuma în personaje fantastice din folclorul și literatura rusească, dând viață unor povești în care „binele învinge răul întotdeauna.” Aceste mici piese improvizate erau scrise de Marea Ducesă Olga și puse în scenă de frații ei mai talentați. Într-o scrisoare din 10 decembrie 1917, faimoasa Anastasia scria că s-a distrat interpretând în aceste mici scenete dramatice. De asemenea, fratele său, țareviciul Alexei, mărturisea într-o corespondență cu A. Vyrubova că a jucat într-o piesă alături de sora sa Tatiana și că urma să aibă loc o altă reprezentație. Din păcate, cortina lui 1918 a căzut dramatic peste ultimii actori ai dinastiei Romanov, opt luni mai târziu. Astăzi, doar o replică scrisă fugitiv în varianta cursivă a alfabetului chirilic mai amintește de destinul tragic al uneia dintre ultimele familii imperiale ale Rusiei: „Somn ușor, colonele, noapte bună!”
- Lilibet și Margo, două actrițe pe scena celui de-al Doilea Război Mondial
Puțini știu că, dincolo de imaginea protocolară afișată de regina Elisabeta a II-a, s-a ascuns o fire iubitoare de teatru și arte dramatice. Regina Marii Britanii și Irlandei de Nord a participat la peste treizeci de piese de teatru, în calitatea sa de patron al artelor. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, prințesele Elizabeth și Margaret și-au petrecut timpul liber în intimitatea reședinței regale din Windsor, unde plictiseala era alungată prin pantomime creative. Între 1941 și 1944, au fost organizate patru astfel de reprezentații dramatice de Crăciun: „Cenușăreasa,” „Frumoasa adormită,” „Aladdin” și „Old Mother Red Riding Boots.” Dincolo de caracterul jovial al acestor activități copilărești, ele aveau un scop nobil: susținerea efortului de război prin donarea încasărilor unei asociații care confecționa uniforme din lână pentru soldații de pe front.
- „Katie Doolittle”
Cu mult timp înainte de a deveni „Alteța Sa Regală, Prințesa de Wales,” Catherine a fost o admiratoare a artelor dramatice. În afara unui videoclip dintr-o piesă în care interpreta o tânără ce visa să se căsătorească cu un prinț, Kate a jucat-o cu un „avânt actoricesc nestăvilit” pe protagonista din „My Fair Lady.” Era anul 1993, locul — școala St. Andrews din Pangbourne. Într-un videoclip rar, tânăra Kate, în vârstă de 11 ani, cânta o versiune copilărească a melodiei „Wouldn’t It Be Loverly.” Îmbrăcată într-o helancă albă, acoperită de un șal înflorat și o fustă lungă neagră, Kate își plimba coșul pe scenă, încercând să exprime dorința de a aparține unei lumi de prestigiu. Ce ar fi mai minunat decât susținerea părinților în acest demers de autocunoaștere și descoperire de sine? În cazul lui Kate, știm că a avut parte de sprijinul familiei și colegilor pentru a-și urma visul de actriță emergentă. Astfel, dacă ai un copil talentat și dornic de „a urma pașii” lui Kate, ședințele de consiliere vocațională pentru copii de la terapiepsy.ro pot reprezenta un prim pas. Nu în zadar se spune că „fericirea este calea spre un viitor încununat de laurii victoriei.”
În concluzie, teatrul reprezintă un fundament artistic spre autocunoaștere, fericire, echilibru emoțional și o mai bună relaționare cu cei din jur. Lasă-te inspirat de aceste crâmpeie din istorie și alege să îndeplinești visul copilului tău de a deveni actor, chiar și pentru o noapte pe marea scenă. Tu știai de aceste secrete regale din spatele cortinei?
