De ce este importantă recuperarea neurologică și cum poate îmbunătăți calitatea vieții?

Accidentul vascular cerebral, traumatismele cerebrale și alte boli neurologice pot duce la apariția unor deficite neurologice importante, cu impact semnificativ asupra calității vieții pacientului.[2] Pentru a ameliora aceste deficite și a ajuta pacientul să-și recapete capacitățile funcționale pierdute, este necesar un program personalizat de recuperare neurologică.

Ce este recuperarea neurologică?

Recuperarea neurologică este un proces medical complex ce cuprinde un întreg set de măsuri medicale și terapeutice menite să ajute la îmbunătățirea și restaurarea funcțiilor pierdute sau afectate ca urmare a unei leziuni sau bolii a sistemului nervos.[1] Implică o abordare multidisciplinară, care poate include fizioterapia, terapia ocupațională, logopedia și psihologia. În funcție de specificul fiecărei situații, aceste forme de terapie se pot aplica individual sau în combinație, pentru a maximiza efectele benefice.[3]

Procesul de recuperare neurologică poate fi unul de lungă durată, cu diferite etape, în funcție de severitatea și tipul de deficit neurologic. Într-o primă fază, se realizează o evaluare inițială a pacientului, pentru a identifica exact care sunt problemele cu care se confruntă acesta și care sunt nevoile sale specifice. Pe baza acestei evaluări, se stabilește un plan de îngrijire individualizat, care include diverse terapii de reabilitare și strategii de îngrijire. Monitorizarea progresului pacientului este o parte esențială a procesului de recuperare, permițând ajustările necesare ale planului de tratament.[1]

Echipa medicală joacă un rol esențial în cadrul recuperării neurologice. Medicii sunt cei care monitorizează starea pacientului și ajustează planul de tratament după cum este necesar, în funcție de evoluția acestuia. Terapeuții joacă un rol crucial în îmbunătățirea abilităților motorii și cognitive ale pacientului, prin aplicarea diverselor tehnici de terapie. Psihologii oferă suport emoțional și ajută pacienții să se adapteze la noile lor circumstanțe.[1]

Când și de ce este necesară recuperarea neurologică?

Recuperarea neurologică se adresează acelor pacienți care suferă de afecțiuni neurologice precum accidentul vascular cerebral, boala Parkinson sau scleroza multiplă, celor care au suferit traumatisme cerebrale sau au suferit o intervenție neurochirurgicală.[1] Fiecare dintre exemplele de mai sus pot avea un impact semnificativ asupra calității vieții pacienților și pot limita funcționalitatea și independența acestora. În urma unui traumatism sau a unei boli neurologice, funcțiile motorii sau cognitive ale unei persoane pot fi afectate.[2] Prin urmare, recuperarea neurologică devine esențială pentru a ajuta persoana respectivă să își recupereze abilitățile pierdute sau diminuate, pentru a se putea descurca singură în viața de zi cu zi.[1]

Un alt motiv pentru care recuperarea neurologică este esențială privește prevenirea complicațiilor. Fără un tratament adecvat, pacienții pot dezvolta alte probleme de sănătate, însă recuperarea neurologică poate preveni sau minimiza aceste complicații secundare.[1]

Cele mai citite articole

Este important de subliniat că, în multe cazuri, timpul este un factor crucial. Cu cât începe recuperarea mai devreme, cu atât sunt mai mari șansele de succes.[1] Poate începe încă din spital și poate continua într-un centru de recuperare. Poți beneficia, de exemplu, de recuperare neurologică la Spitalul de Recuperare Medicală Arcadia

Beneficiile recuperării neurologice și efectele sale asupra calității vieții

Principalul scop al recuperării neurologice este acela de a ajuta pacientul să revină la cel mai înalt nivel de funcționare și independență posibil, îmbunătățind în același timp calitatea vieții acestuia, atât din punct de vedere fizic, cât și din punct de vedere emoțional și social.[1]

Unul dintre cele mai importante beneficii ale recuperării neurologice este îmbunătățirea autonomiei pacientului. Pacienții care urmează un program de recuperare neurologică își pot îmbunătăți semnificativ abilitățile motorii, capacitatea de a se deplasa, de a vorbi sau de a realiza activități zilnice, ceea ce contribuie la creșterea independenței lor. Faptul că sunt mai independenți și pot să participe activ la viața socială va avea un impact pozitiv asupra calității vieții.[1][4]

Un alt aspect important este îmbunătățirea stării psihologice a pacientului. Afecțiunile neurologice pot avea un impact semnificativ asupra stării psihologice a pacientului, provocând anxietate, depresie sau alte probleme de sănătate mintală. În acest sens, recuperarea neurologică nu se concentrează doar pe aspectele fizice, ci și pe cele psihologice, ajutând pacienții să-și gestioneze mai bine emoțiile și să-și îmbunătățească starea de spirit, ceea ce, din nou, va contribui îmbunătățirea calității vieții acestora.[1][3][4]

Deficitele neurologice pot avea un impact semnificativ asupra vieții unei persoane, însă recuperarea neurologică poate ajuta la ameliorarea lor și la prevenirea complicațiilor. Primul pas în atingerea acestor obiective îl reprezintă stabilirea unui plan de recuperare neurologică personalizat, adaptat particularităților fiecărui caz și a deficitelor existente.

Bibliografie: 

  1. “Neurological Rehabilitation”, John Hopkins Medicine, 19 Nov. 2019, www.hopkinsmedicine.org/health/treatment-tests-and-therapies/neurological-rehabilitation. Accessed 25 Jan. 2024.
  2. Nur, Dina, and Woon‐Man Kung. “Challenges and Perspectives of Neurological Disorders”, Brain Sciences, vol. 13, no. 4, 18 Apr. 2023, pp. 676–676, www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC10136594/, https://doi.org/10.3390/brainsci13040676. Accessed 25 Jan. 2024.
  3. “Rehab after a Stroke: What to Expect”, WebMD, 29 Feb. 2016, www.webmd.com/stroke/rehab-stroke. Accessed 25 Jan. 2024.
  4. “Rehabilitation”, World Health Organization, 30 Jan. 2023, www.who.int/news-room/fact-sheets/detail/rehabilitation. Accessed 25 Jan. 2024.

Cele mai citite articole