Unele dintre cele mai dese accidente casnice sunt arsurile și zgârieturile, iar bucătăria este zona în care ești cel mai predispus la acestea. Asta deoarece ești înconjurat de o grămadă de „factori de risc”, cum ar fi cuptorul încins, flăcările aragazului sau chiar apa fiartă.
Vestea bună e că, nefiind foarte grave, aceste răni se pot trata acasă, fie prin metode „băbești”, fie cu ajutorul unui unguent special pentru tratarea rănilor, precum cicatridina. În acest articol te vom învăța cum să ai grijă de pielea ta în urma unor astfel de mici accidente și cum să o ajuți să se vindece mai repede.
Ce să nu faci atunci când te-ai ars?
Multe persoane apelează la soluțiile pe care le găsesc în casa atunci când vine vorba de arsuri. Totuși, trebuie să fii informat care dintre aceste metode pot calma rana și duce la vindecarea ei și care o vor agrava. Nu îți indicăm să tratezi arsura cu sare, cremă de gălbenele sau ulei de măsline.
De altfel, nu pune gheață pe rană, deoarece poate duce la contractarea vaselor de sânge, lucru care poate întârzia vindecarea. Un alt lucru pe care n-ar trebui să-l faci este să atingi rana fără să te fi spălat pe mâini sau să spargi basicile, dacă este cazul.
Care este primul ajutor în cazul arsurilor de gradul I?
Arsurile de gradul I sunt cele mai ușoare ca și gravitate, deoarece afectează doar stratul superficial al pielii, și anume țesutul. Cu toate acestea, pot produce roșeață, mâncărimi sau usturimi, dureri ușoare sau umflături.
Așadar, e important să știi cum să le îngrijești ca ele să se poată vindeca în termen de 3-6 zile. Iată „primul ajutor” pe care-l poți aplica în cazul acestor arsuri:
- Îndepărtează obiectul de îmbrăcăminte de pe zona afectată.
- Pune zona afectată sub un jet de apă călduță sau aplică o compresă rece (curată) peste, pentru aproximativ 5 minute. Nu folosi gheață în compresă pentru că poate leza structurile epiteliale.
- Nu masa zona afectată cu orice tip de ulei, deoarece acest lucru poate duce la infecții.
- Folosește o cremă sau un gel cu aloe vera pentru calmare.
Cum tratezi o zgârietură sau o tăietură?
Cele mai citite articole
Dacă s-a întâmplat să te zgârii sau să te tai în timp ce pregăteai masa, iată ce trebuie să faci pentru îngrijirea zonei afectate:
- Apasă ușor rana sau leziunea cu un bandaj sau un prosop curat ca să oprești sângerarea;
- Dezinfectează tăietura sau julitura cu un produs potrivit;
- Folosește un gel cicatrizant pentru a favoriza procesul de vindecare și pentru a reduce riscul ca bandajul să se lipească de rană;
- Protejează zona afectată cu o compresă sterilă, leucoplast sau plasturi, pe care le găsești la farmacie.
Ce leacuri băbești ajută la o vindecare rapidă?
Pe lângă aloe vera, mai există și alte remedii naturiste care au efecte curative și calmante în cazul arsurilor ușoare.
Unul din ele este ceaiul răcit de soc, gălbenele și rocoină. Poți îmbiba o compresă pe care să o aplici pe rană. Vei observa imediat o senzație de calmare a pielii, iar rana se va vindeca repede. Și uleiul de cocos este excelent pentru arsuri datorită conținutului bogat în acizi grași, vitamina E, acidul lauric și mistric, compuși ce au și proprietăți antifungice.
Un alt treilea remediu naturist este tinctura de propolis. Aceasta va funcționa de minune, mai ales în cazul opăririi. Aplică tinctura direct pe rană și vei vedea cum aceasta începe să se tragă.
Ultimul remediu despre care îți vorbim este mierea. Aceasta va ajuta la prevenirea infectării arsurii datorită echilibrului natural al pH-ului ce nu permite dezvoltarea bacteriilor. În același timp, va răci arsura și va ameliora durerea, ajutând rana să se vindece.
Majoritatea arsurilor casnice sunt de gradul I, ceea ce înseamnă că le poți trata fără probleme singur și folosindu-te de remedii naturiste. Totuși, dacă ai un unguent special pentru așa ceva și nu vrei să te complici prea tare cu tratamentele naturale, îl poți folosi după cum se recomandă în prospect.
Sursă foto: unsplash.com