Cele mai bune tratamente impotriva caderii parului

Caderea parului este un fenomen intalnit atat la persoanele de gen feminin cat si la persoanele de gen masculin. Dar, cu toate ca statisticile arata ca reprezentantii sexului puternic sunt mult mai mult afectati de caderea parului, femeile nu sunt cu mult in spate.

Un studiu publicat in 2007 [1] a mentionat ca aproximativ 55% dintre femei sufera de caderea parului sau subtierea acestuia, in diferite grade de severitate.

Cauzele caderii parului pot fi numeroase si pot varia de la factori genetici (alopecia androgenica) la factori de mediu, stil de viata, stilizare excesiva sau produse daunatoare.

In functie de caz, pierderea podoabei capilare poate fi temporara si reversibila, odata cu incetarea activitatii daunatoare, sau poate fi gestionata prin tratamente care favorizeaza cresterea firelor de par si le maresc rezistenta.

Chiar daca, in medie, se pierd aproximativ 50-100 de fire de par pe zi din cauza naturii ciclice de crestere a podoabei capilare, orice numar mai mare de atat ar putea reprezenta un semnal de alarma pe aceasta tema.

Deoarece, caderea parului este un fenomen de mare amploare, numeroase tratamente au fost create pentru a veni in ajutorul persoanelor afectate. In continuarea acestui articol, vom discuta despre patru dintre cele mai bune tratamente impotriva caderii parului care ar trebui luate in considerare.

4 tratamente impotriva caderii parului

De cele mai multe ori, tratamentul impotriva caderii parului depinde in mare parte de cauza, pierderea podoabei capilare fiind, de obicei, intrerupta odata cu inlaturarea factorilor declansatori. Din acest motiv, este recomandata o consultatie medicala specializata, dermatologul putand evidentia cauza exacta si tratamentul corespunzator. Cu toate acestea, cand vine vorba despre caderea parului, urmatoarele tratamente sunt printre cele mai folosite:

Tratament medicamentos

Fie ca este vorba despre pastile pentru caderea parului, solutii, creme sau spume, multe dintre acestea pot fi ridicate fara prescriptie medicala de la orice farmacie. Create special atat pentru femei cat si pentru barbati, produsele medicamentoase ajuta la intreruperea acestui proces nedorit si la favorizarea cresterii parului.

In cazul acestui tip de tratament, majoritatea persoanelor se axeaza pe produse care contin Minoxidil, unul dintre cele mai potente elemente pentru cresterea parului.

Cele mai citite articole

Un studiu publicat in 2019 [2] a mentionat ca tratamentele topice pe baza de minoxidil reprezinta una dintre principalele remedii pentru alopecia androgenica dar si pentru alte forme de cadere a parului. De altfel, cercetatorii au concluzionat ca minoxidilul poate oferi beneficii remarcabile pentru persoanele care sufera de aceasta problema.

Terapia cu lumina de intensitate mica

Chiar daca nu reprezinta o forma suficienta de remediu pentru caderea parului, terapia cu lumina de intensitate mica este folosita, de obicei, pentru a amplifica efectele altor tratamente, cum ar fi minoxidilul mentionat mai sus.

Un studiu publicat in 2018 [3] a evidentiat importanta acestui remediu, cercetatorii mentionand ca grupul caruia i s-a administrat o combinatie de terapie cu lumina si minoxidil a prezentat imbunatatiri semnificative a ratei de recuperare a firelor de par, comparativ cu grupul de control.

Tratament PRP

Abreviat din limba engleza, PRP referindu-se la Platelet-Rich Plasma sau Plasma bogata in trombocite, aceasta forma de terapie implica injectarea in scalp a propriei plasme pentru a amplifica procesul de reparare a tesutului si cresterea celulelor noi.

Procedura presupune prelevarea sangelui persoanei in cauza, separarea plasmei de sange si injectarea acesteia inapoi in scalp. Datorita beneficiilor oferite, terapia PRP este folosita si in multe alte domenii cum ar fi cel ortopedic sau ginecologic.

O recenzie a mai multor studii publicata in 2019 [4] a mentionat ca majoritatea cercetarilor analizate au sugerat o reducere a caderii parului si o crestere a diametrului fiecarui fir, datorita acestei forme de tratament.

Transplantul de par

Atunci cand persoana nu raspunde la alte forme de tratament, medicii pot sugera transplantul de par.

Aceasta forma de tratament este, insa, mult mai costisitoare comparativ cu restul optiunilor si nu este disponibila tuturor persoanelor, multe dintre ele nefiind eligibile dintr-un motiv sau altul.

Indiferent de cauza caderii parului, vestea buna este ca exista un numar foarte mare de tratamente disponibile, toate acestea avand obiectivul comun de a te ajuta sa iti pastrezi cat mai mult podoaba capilara.

Referinte:

  1. Dinh, Quan Q, and Rodney Sinclair. Female Pattern Hair Loss: Current Treatment Concepts. 2007, www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC2684510/.
  2. Suchonwanit, Poonkiat, et al. “Minoxidil and Its Use in Hair Disorders: a Review.” Drug Design, Development and Therapy, Dove, 9 Aug. 2019, www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC6691938/.
  3. “The Effectiveness of Adding Low-Level Light Therapy to Minoxidil 5% Solution in the Treatment of Patients with Androgenetic Alopecia.” Indian Journal of Dermatology, Venereology and Leprology, 31 Aug. 2018, ijdvl.com/the-effectiveness-of-adding-low-level-light-therapy-to-minoxidil-5-solution-in-the-treatment-of-patients-with-androgenetic-alopecia/.
  4. W;, Mao G; Zhang G;Fan. “Platelet-Rich Plasma for Treating Androgenic Alopecia: A Systematic Review.” Aesthetic Plastic Surgery, U.S. National Library of Medicine, Oct. 2019, pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/31187167/.

Cele mai citite articole