În anul 2016 a fost introdusă o nouă legislație privind jocurile de noroc, care se află sub tutela ONJN (Oficiul Național pentru Jocurile de Noroc). Din cauza noilor reguli impuse, pe care le vom detalia în alt articol, multe companii au ales să își închidă agențiile stradale, în timp ce altele au decis să plece de tot de pe teritoriul țării noastre.
Pe de altă parte, unele firme au decis să se extindă, mai ales în mediul online, unde competiția nu era atât de aprigă acum 5 ani. Astăzi, fără nici cea mai mică urma de îndoială, avem o mulțime de opțiuni din care putem alege, dar nu toate oferă o gamă completă de servicii.
Am văzut apariția multor case de pariuri în mediul online, dar ele nu pot atinge pragul de excelență pe ce îl au companiile cu renume, care au o experiență de peste un deceniu în domeniu.
NetBet – cel mai popular casino online din România
NetBet este cu siguranță cea mai bună
casă de pariuri din mediul online – și nu numai – din România. Aceștia au o
vechime în industria pariurilor de peste 15 ani și vom afla imediat de ce sunt
pe primul loc atât în preferințele românilor, cât și cu privire la serviciile
oferite.
Cel mai mare număr de sloturi
Cele mai citite articole
NetBet are în oferta sa de cazino cea mai mare selecție de sloturi din mediul online din România, deoarece are cel mai divers portofoliu din punct de vedere al contractelor cu producătorii de jocuri de noroc online. Efectiv ai sute și sute de sloturi din care poți alege, deci este practic imposibil să nu găsești unul dintre jocurile tale preferate.
Au propria aplicație pentru cazino
Multe case de pariuri nu au o aplicație pentru telefon, ei recomandând un APK sau un browser pentru a accesa site-ul lor. NetBet, în schimb, au dezvoltat nu una, ci două aplicații pentru mobil: una pentru pariuri sportive și cealaltă pentru casino. NetBet Casino se află în app store, atât pe Android cât și pe iOS, și este incredibil de bine optimizat. Am folosit destul de mult aplicația și nu am avut nici măcar o dată vreun bug, totul a mers perfect.
Serviciul de relații cu clienți
Atunci când alegi o companie precum NetBet, care are o experiență vastă în industria pariurilor, trebuie să te aștepți că ei vor avea un serviciu de relații cu clienți ireproșabil. Deși nu pare un lucru important, gândește-te că orice problemă ai avea – cum ar fi legat de depuneri, retrageri, bonusuri, și așa mai departe – va fi întotdeauna cineva disponibil să te ajute.
Dependența de pariuri este un lucru real și afectează un număr mare de oameni. Fii sigur că pariezi doar cât îți permiți să pierzi și că ai un plan bine pus la punct pe care îl urmezi cu sfințenie.