Cum și-a găsit o actriță americană dragostea prin intermediul pokerului

Un jucător profesionist de poker și o superbă actriță de la Hollywood s-au cunoscut la un turneu de poker și de atunci sunt de nedespărțit. Aceasta este povestea de dragoste a lui Phil Laak și Jennifer Tilly.

Cei doi s-au întâlnit pentru prima dată la World Poker Tour Invitational 2004 de la Los Angeles Commerce Casino, eveniment pe care Phil Laak l-a câștigat.

În acel moment al vieții, Tilly era mai mult interesată să învețe despre poker decât să joace. Actrița l-a abordat dezinvoltă pe Laak, spunându-i că-și dorește să joace precum el. La fel de dezinvolt, irlandezul i-a răspuns că o poate ajuta cu condiția însă ca ea să-i dea câteva sfaturi despre cum ar trebui să se accesorizeze.

Jennifer a fost cea care a făcut primul pas și i-a cerut numărul de telefon lui Laak, dar nu l-a mai sunat.

Phil și Jennifer s-au reîntâlnit, însă, peste scurt timp, iar cel poreclit „Unabomber” a preluat frâiele de data aceasta, cei doi ajungând să formeze un cuplu considerat perfect de mulți.

Cine este Phil Laak

Phil „The Unabomber” Laak este un jucător profesionist irlandez de poker care locuiește în prezent în Los Angeles.

Laak s-a născut la Dublin, în Irlanda, dar a crescut pe Coasta de Est a Statelor Unite ale Americii, după ce familia sa s-a mutat la Wellesley, pe când el avea doar patru ani.

Laak a fost introdus pentru prima dată în lumea pokerului în 1999 la un club underground din New York și de atunci a rămas „prins”, fiind un expert la poker holdem și nu numai. De-a lungul carierei sale, Phil Laak a câștigat o brățară WSOP și un titlu World Poker Tour (WPT). Până în prezent, irlandezul a câștigat din poker aproape 3,7 milioane de dolari.

Porecla i se trage de la stilul său, afișându-se cu glugă și ochelari de soare la masă, asemănându-se oarecum cu teroristul Theodore Kaczynski, cunoscut și sub numele The Unabomber.

Totodată, Laak este cunoscut și pentru modul său de vorbire neobișnuit și inventiv. Poker „felted” este un termen care îi aparține și înseamnă pierderea tuturor jetoanelor, adică nimic rămăs în fața jucătorului cu excepția feței de masă. Un alt termen inventat de Laak este „upstuck”, atunci când câștigi, dar apoi pierzi în cadrul aceleiași sesiuni. Termenul auto-batjocoritor POW (plătește vrăjitorule) și Cherry bomb, care se referă la pariuri mari dar în cele din urmă nereușite, sunt tot trademark Laak.

Cele mai citite articole

În 2010, Laak a intrat in Cartea Recordurilor după ce a jucat 115 ore consecutive la Cazinoul Bellagio din Las Vegas.

În ciuda ciudățenilor evidente și a comportamentului său unic, Laak, în vârstă de 47 de ani, este un tip cu adevărat inteligent. A absolvit Universitatea din Massachusetts la Amherst cu o diplomă în inginerie mecanică. Apoi a lucrat ca speculant la bursă, investitor imobiliar și broker de pariuri sportive. În același timp, Laak și este un maestru al jocului de table.

Phil Laak și Antonio „Magicianul” Esfandiari sunt buni prieteni și foști colegi de cameră.

Despre Jennifer Tilly

Născută în California, Jennifer, partenera de cuplu a lui Laak, a crescut în Columbia Britanică, Canada, și a fost o actriță prolifică înainte de intrarea ei în lumea pokerului.

Jennifer Tilly a fost chiar nominalizată la Oscar, la categoria cea mai bună actriță în rol secundar, după prestația din filmul Bullets over Broadway (1994) al lui Woody Allen.

Vocea ei unică i-a adus mai multe roluri, cum ar fi Celia în Monsters, Inc. și, probabil, cel mai cunoscut rol al ei, ca mireasa malefică a lui Chucky, Tiffany, în franciza Child’s Play. Sora ei mai mică Meg este, de asemenea, actriță.

Tilly a început să ia cu adevărat în serios pokerul în 2005. Totuși, după numai trei ani și-a anunțat retragerea din poker și a decis să-l facă mai mult un hobby decât o carieră. În 2010, însă, s-a răzgândit și a început din nou să concureze cu regularitate.

Cariera în poker a lui Jennifer Tilly a fost încununată cu succes. În 2005, Tilly a câștigat o brățară WSOP în cadrul evenimentului Ladies ’No Limit Texas Hold’ Em. Câteva luni mai târziu, actrița și-a trecut în palmares cel de-al treilea WPT Ladies Invitational la Bicycle Casino din California. În iunie 2017, câștigurile ei în turneele live erau de aproape 1 milion de dolari.

Frumoasa actriță a fost numită „The Unabombshell”, precum și „J Tilla the Killa” probabil datorită ținutelor sale sexy.

Jennifer Tilly a mai apărut în filme precum Let It Ride; The Fabulous Baker Boys (1989); Made in America (1993); The Getaway (1994); Edie & Pen; House Arrest (1996); Liar Liar (1997); Music from Another Room (1998); Stuart Little (1999); Dancing at the Blue Iguana (2000); The Cat’s Meow; Monsters, Inc. (2001); The Haunted Mansion (2003); Home on the Range (2004); and Terry Gilliam’s Tideland (2005). Este de asemenea cunoscută pentru interpretarea lui Bonnie Swanson în serialul animat de televiziune Family Guy (1999–prezent).

Între 1984 și 1991, Tilly a fost măritată cu unul dintre producătorii serialului The Simpsons, Sam Simon.

Cele mai citite articole