4 motive pentru care merită să faci afaceri în Craiova

Am ales patru dintre cele mai justificate motive pentru care merită să dezvolți o afacere în municipiul de reședință al județului Dolj, mai ales dacă ești la început de drum și vrei să pornești de la zero. 

Gândește în perspectivă

A gândi în perspectivă înseamnă a dezvolta o afacere care să aibă potențial de creștere și să fie viabilă în viitor, atât cel apropiat, cât și îndepărtat, iar pentru a face o evaluare pragmatică este necesar să iei în calcul eficiența investițiilor de început și contextul economic care să-i permită să se dezvolte. 

Craiova răspunde bine la aceste cerințe, fiind pe un continuu trend ascendent economic, dar fără să atingă un standard care să reprezinte o competiție acerbă, indiferent de tipul afacerii pe care o alegi, piața fiind deschisă la orice inițiative de business. În plus, fiind un centru urban în plină dezvoltare, orice nouă inițiativă privată este una care pleacă cu șanse reale de evoluție.   

Tot o abordare de perspectivă este și dezvoltarea imobiliară foarte accelerată de care a beneficiat și beneficiază Craiova. Acesta setează trendul de dezvoltare al localității, iar un oraș care se dezvoltă este mereu unul atractiv pentru investiții, cu atât mai mult cu cât este știut faptul că domeniul imobiliar stimulează intens dezvoltarea economică pe orizontală. Pentru orice investitor oferta de case de vanzare Craiova este un criteriu important, cu atât mai mult cu cât orice afacere are nevoie de un sediu, iar întreprinzătorilor le este necesară o locuință. 

Poziția orașului

Un avantaj major pe care îl are Craiova este poziția sa geografică, posibilitatea unor legături rapide și facile cu cele mai importante orașe din România. Chiar dacă infrastructura este, în prezent, insuficient dezvoltată, dacă rămânem în linia principiului de a gândi în perspectivă, viitorul este promițător.   

Nivelul economic al orașului va evolua rapid în următorii ani, mai ales în contextul căilor rutiere noi, de mare viteză, care vor lega Bucureștiul, Piteștiul, Râmnicu Vâlcea și Timișoara, via Lugoj de Craiova, ceea ce va da, în mod firesc, un impuls oricărei activități economice, dar va duce și la creșterea însemnată a cotei de piață a investițiilor deja existente în municipiu.

Un beneficiu care nu poate fi ignorat pentru orice strategie de afaceri este finalizarea podului rutier și feroviar Calafat-Vidin, care permite accesul mai ușor spre zona balcanică, dar și tradiția industrială a municipiului și județului.

Potențial de dezvoltare mare

Începând cu industria IT și terminând cu agricultura, Craiova și împrejurimile oferă un mare potențial de dezvoltare. Inițiativele private sunt susținute și încurajate, acestea fiind și motorul economic al județului și orașului, iar aceasta este una dintre strategiile care produc beneficii financiare pentru orice afacere. 

Doar în Craiova funcționează peste 18.000 de firme (din cele circa 30.000 ale județului), cele mai multe în domeniul construcțiilor, transporturilor, comerț cu produse alimentare și nealimentare, consultanță, administrație și prestări servicii. În ciuda numărului firmelor existente în municipiu, care la prima vedere este consistent, dacă sunt raportate la populație și la nevoile acesteia rămâne unul mic, ceea ce reprezintă un element important pentru orice afacere la început de drum. 

Cel mai serios potențial de dezvoltare este cel al afacerilor din domeniul agricol, începând de la producția de cereale, legume și fructe, până la prelucrarea industrială a acestora. 

Un alt domeniu cu mare potențial de dezvoltare în Craiova este cel al serviciilor, începând de la cele destinate petrecerii timpului liber până la cele medicale private. Și unele și altele sunt deficitare în Craiova, în condițiile în care un nivel de trai bun al locuitorilor a făcut ca interesul acestora pentru o oferă calitativă de servicii să fie din ce în ce mai ridicat. 

Costul vieții, printre cele mai bune din România

Costul vieții într-un oraș sau într-o regiune este un indicator care arată și nivelul necesar al investițiilor pentru a porni o afacere, dar și perspectivele de dezvoltare ale acesteia. Reprezentând percepția pe care o au locuitorii despre cât de scumpă este viața în orașul în care locuiesc, costul vieții cuprinde atât cheltuielile zilnice (alimente, utilități), dar și prețul pentru serviciile și bunurile necesare traiului obișnuit. 

Craiova se află pe locul opt într-un clasament al orașelor după costul vieții, potrivit unui studiu realizat de Storia.ro și agentia D&D Research. Craiovița Nouă ocupă locul 12 într-un clasament al celor mai avantajoase cartiere din țară. 

Brașovul deschide acest top, fiind urmat de Cluj, Oradea și Sibiu. Trebuie remarcat faptul că municipiul Craiova se află înaintea Bucureștiului și a Iașiului. La realizarea acestui studiu au fost luate în calcul și potențialul de dezvoltare, dar și oferta educațională și gradul de siguranță resimțit de locuitori. 

Craiova este cel mai dezvoltat oraș al Olteniei, nu doar prin potențialul său economic, ci și prin oferta culturală și educațională, și reprezintă polul de dezvoltare economico-socială a regiunii. Municipiul se bucură de toate condițiile necesare pentru a deveni un centru urban înfloritor, în următorii ani.

Sursa foto: Shutterstock.com

Articolul Anterior

Începe procesul schimbării în bine la Heylux Iași!

Articolul Urmator

Trucuri inteligente și simple pentru amenajarea casei

Lasa un comentariu

Comentariul trebuie sa contina minim 30 de cuvinte pentru a fi publicat!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *